Aparent banale, subiectul şi evoluţia personajelor (mai ales a protagonistului, fântânarul Anghel Preducel şi ai lui – neamuri, consăteni, vecini) se leagă într-o horă epică ai cărei paşi ţi se pare că-i ştii, pentru jocul căreia crezi că nu-ţi trebuie învăţ, un spirit ludic al complicităţii (convenţiei) cititor/autor acceptate de la primele pagini. La fel ca-n romanul precedent, cânt eroul trebuie să preia frâiele vieţii fiindcă tatăl său îşi dă obştescul sfârşit cu capul aşezat pe-un snop de grâu, la secerat, aici protagonistul preia greul epicii romaneşti în pagina opt, de la unchiul său Toma, care a apucat să-l înveţe meseria de sfredelitor al pământului. „La scurt timp, unchiul său a început să capete culoarea pământului în care săpase puţuri toată viaţa, pentru ca, după câteva zile de zăcut la pat, să se mute cu mâinile pe piept în el”, scrie poetul Mitroi, care, la pagina 49 precizează: „Peste ani, încredinţat că nepotul său Anghel se putea descurca singur în meserie, Toma a plecat răpus de oboseala vieţii şi de boală, în ultima sa călătorie pe pământ”.

Naraţiunea este, de fapt, o parabolă, o alcătuire de tip puzzle în care spaţiul devine fluid, ca timpul, care timp se solidifică tridimensional într-un ier-azi-mâine spaţial.

Zicerile (temerile şi precizerile sătenilor) şi contrazicerilor ostenitorului iscoditor în spaţiul timp de sub cerul de pământ (care „venise la suprafaţă năclăit de întuneric” (pg.77) într-o odihnă reconfortantă pentru drumul de pe urmă şi o idilă ca o izbândire de vis femeiesc descrisă admirabil!) continuă înteţind pulsul vital al aşezării. Merită reprodus, ca un contrabalns al scrierilor realist-licenţioase de azi, un pasaj idilic de o poezie şi naturaleţe greu de egalat: „Paulina se încăpăţâna să credă că măcar în somn Anghel o trage în aşternut lângă el şi-i fărâmă ţâţele cu podul palmei; apoi îi presară pe buze usturimea gurii lui însetate de dragoste, iar ea se îmbracă toată în această usturime de a cărei dulceaţă nu se mai satură, şi-l simte pe cel drag cum îi umblă prin trup, răvăşindu-i sângele, înlăcrimându-i gândurile, retezându-i respiraţia” (pg.79). Mai merită citat şi un pasaj „politic” (adică ludico-poetic), o rostire a suplinitorului Voievozeanu la alegerea lui Ciocănel ca primar: „E o zi mare. După doisprezece ani de dictatură a conformismului şi spiritului sălciu întruchipate de Stan Aguridă, începe exerciţiul de putere al unei minţi nesupuse convenţiilor, iubitoare de perversităţi filosofice şi de libertate. Acum, că l-ai dat pe nemernic jos de pe scaun, o să avem timp să ne lămurim pe îndelete de ce se preschimbă iarba în lapte, după ce ajunge în burta vacii, şi de ce peştii, deşi stau toată ziua în apă, nu ruginesc niciodată”.

Cartea lui Mitroi prozatorul este o colecţie de tâlcuri, simboluri şi metafore.

Muntele de pământ (minereu de argint sau de aur, după unele presupuneri) scos de Anghel din hăurile unde s-a scufundat ca un fir de nisip căzând dintr-o clepsidră în care şi satul personificat se scurge ireversibil, cum sugerează desenul copertei, duce cu gândul la muntele pe care omul, ca-n mitul sisific, trebuie să-mpingă (cu ce preţ şi de ce ?) bolovanul zilelor căutării de sine.

În aceeaşi lume de simboluri se aduagă şi femeia cu nume parfumat, dar cu gură … aurită, Tămâiţa, un fel de Pitia de Bărăgan, de fapt o piază bună/rea, mătuşă a eroului pentru care prevestirile, datinile şi „puterea blestemului” constituie legea adevărului, de la care nu o face să abdice nici realitatea, care-i adesea alta. Vraja iubirii căznindu-se să-nvingă forţa credinţei reprezintă filosofia cu iz de cobe a atoateştiutoarei Puranilor. (Autorul zice Puraniului, dar eu şi Bucureştiului zic Bucureştilor, ca şi Piteştilor sau Leordenilor, localităţi de care se leagă existenţa mea!) Tămâiţa identifică fântâna săpată de Anghel, pentru a preface mitul apei vii în realitate, cu America sau războiul care i-a atras şi i-a pierdut de lângă ai lor pe cei dinaintea puţarului care, şi el ca şi aceia, i-a lăsat pe nevastă-sa Paulina şi pe fiul lor Sebastian, fiindcă femeia lui a adus, ca toţi din neamul său, pe lume băiat, faptul fiind un semn al „blestemului pierzaniei” sub care se împlineşte destinul morganatic al apei vii, de care literatura autohtonă este plină. Şi învinovăţirea, la un moment dat, a scormonitorului pentru car fi determinat cutremurul, secarea fântânilor, iscarea secetei, producerea inundaţiilor, invazia insectelor, urmată de revolta unei părţi a sătenilor şi a noilor autorităţi locale se-nscrie în această criptologie fantastică.

Tot în această lume (a semnelor) se înscrie şi „filosofia” lui Ciocănel, secretar şi, apoi, primar al aşezării care are ideea înfiinţării grăurăriilor (autor al cuvântului e autorul cărţii!), păsările simbolizând fie libertatea, fie zborul zăbrelit în colivii, dare care ajunge să se certe cu tractoristul Voicu Zăpadă, când, de fapt, se sfădeşte cu sine însuşi, neputincios să pătrundă idealismul săpătorului de fântâni, el şi sătenii aşteptând (rânduindu-se să primească apă vie şi renunţând la rânduieli în numele acelui elixir al tinereţii), ca şi reporterii televiziunii chemaţi să vadă minunea, mai ceva ca aceea dintr-un sat şi-un timp apropiat numită de la Maglavit.

Dezlegarea acestei semiotici mitice (chiar mistic-onirice) a aduce scrisorile expediate de Anghel din străfunduri:Prima zapiscă este trimisă către Tămâiţa care tocmai se prăpădise (punct culminant al naraţiunii), şi reprezintă o decriptare a destinului de înlocuitor de sfânt (Vlasie) al străbunicului şi de prizonier ce şi-a-ngropat anii tinereţii în Siberia al tatălui. A doua depeşă expediată din satul sufletelor din hăul subteran, după zece ani de şedere în abisuri, se-adresează lui Hari(ton), cu care Anghel, în copilărie, poetizase despre ochiul plângător al lui Dumnezeu, care-i fântâna din cer, şi-n ea se vorbeşte de apa vie care-ntinereşte lumea vegetală şi despre apa moartă care „adună toată mizeria lumii”. Abia a treia carte trimisă după 25 de ani e destinată Paulinei şi-n ea sunt rememorate începuturile vieţii în doi, când îndrăgostiţii auzeau, bătând, inima pământului, scrierea invocând obiceiul locului liber lăsat la masă pentru cel aşteptat şi îndemnul adresat fiului Sebastian de a începe viaţa în doi.

Ultimul răvaş e „pentru domnul Ciocănel”, (nume ales parcă a fi empatic cu preducelul sau preduceaua cu care se dau găurile) dar soţia expeditoriului nu i-o înmânează, o rupe bucăţi şi … viaţa merge înainte, poate pentru ca romanul (cartea ce succede celei cu localizare în cer, având localizare subpământeană!) să rămână o operă deschisă în sens crocean, cerând o continuare, mai ales că, estimp, nevasta fiului naşte tot un băiat, istoria mitului neputându-se întrerupe. De fapt şi celelalte evenimente pledează pentru continuitate: Voicu Zăpadă, tractoristul, e ales primar, Hariton, fostul coleg de şcoală normală al lui Anghel dispare misterios nu în gaura fântânarului, ci într-un sine romanesc, Gibuţă visează invazia unui râu de şerpi izvorât din gaura în care a intrat şi nu s-a mai întors decât în legende şi-ntr-o scriere excepţională ca aceasta, un ţăran din câmpia Burnasului căruia i s-a năzărit să se lupte cu regăsirea de sine sacrificiul pentru nemoartea legendei.

Conchid că Ştefan Mitroi genializează poetic într-o naraţiune epică de excepţie.

O carte impresionanta, cateodata ostentativ impresionanta, dar ostentatia e pardonabila in ochii oricarui om care stie ce a insemnat stalinismul.

Statul lui Stalin a fost unul al dezumanizarii. Teama si gandirea dubla au intemnitat si pervertit spiritele in asa masura incat puritatea constiintei a devenit un lux pe care oamenii nu si-l puteau permite daca tineau la viata, la asa-zisa libertate, la integritatea fizica. Pacat insa ca nici pervertirea nu le garanta siguranta caci stalinismul nu facea discriminari. Nu conta fidelitatea, nu conta credinta in partid, rusi, bulgari, greci sau tatari, femei si barbati, tineri si batrani- toti erau striviti in aceeasi masura, in toti stalinismul se straduia sa inabuse umanitatea pe toate caile si din toate punctele de vedere. Nu existau reguli a caror respectare sa asigure, dincolo de orice indoiala, supravietuirea.

Lagarul, foametea, lipsurile intemnitau trupurile, scopul final fiind abrutizarea extrema si iremediabila.

De ce? Pentru ca stalinismul se temea de libertate, statul lui Stalin era unul al controlului total. Or, umanitatea tinde, inevitabil spre libertate. Asadar tot ce e uman, stalinismul trebuia sa distruga.

Cum de s-a ajuns aici? De ce a ales Rusia robia? De ce l-a ales pe Lenin, in primul rand? Poate pentru ca n-a stiut altfel? Poate ca perioada indelungata de robie in care libertatea n-a fost decat o nazuinta, un ideal i-a hotarat drumul. Poate ca celui care viseaza prea mult timp la libertate ii vine prea greu s-o traiasca. Apoi, la inceput nu acesta fusese scopul, statul ne-libertatii era doar un instrument, telul fiind unul mult mai inalt, un tel in care multi au crezut, de dragul lui sacrificandu-si tot- prieteni, familie, constiinta, pentru ca el era fericirea suprema care merita orice jertfa.

Urmeaza apoi cotitura. Odata cu Stalin ceea ce parea inainte esential devine dispensabil, iar instrumentul devine scop- statul ne-liberatii devine esenta. Fanaticii, credinciosii se trezesc ca impart priciurile cu cei pe care-i prigonisera, fara a intelege de ce, dupa ce au jertifit tot de dragul unui principiu, partidul le intoarce spatele, ii sileste sa declare ca l-au incalcat de mii de ori, ca au savarsit crime abominabile, pe care de fapt nici macar nu le-ar fi putut gandi, si ii arunca in lagar. Si totusi continua sa creada pentru ca nu pot renega ceva ce pretuiesc mai mult decat viata. Ei sunt cei dublu intemnitati.

Lagarul comunist e un loc al paradoxurilor, reuneste ideologii antagonice, nationalitati si credinte diferite, medii sociale diferite si ilustreaza perfect un principiu: in statul stalinist toti sunt egali…cu nimic… In lagar convietuiesc, alaturi de fanaticii dispensabili, cei care nu mai cred in schimbare, cei care iau violenta ca pe o necesitate si cred, prin urmare, ca acceptarea ei e singura liberate de care se mai poate bucura omul. Mai sunt si cei carora suferinta indurata in lagar le adoarme speranta, insa aceasta supravietuieste macar un timp. Unii si-o pierd in cele din urma si mor odata cu ea, precum Masa, altii insa supravietuiesc, precum Ivan Grigorievici.

In Ivan supravietuieste umanitatea pentru ca nu inceteaza sa spere. Libertatea este pentru el principiul care merita orice jertfa. Nu partidul, nu comunismul, nu Stalin, ci libertatea pura, simpla si indispensabila omului. Nu e vorba aici de libertatea nationala, nici de segmentele de libertate- de asociere, a presei, a constiintei etc, ci de o libertate fundamentala, esentiala- aceea de a semana ce vrei, cat vrei, de a manca, de a trai altfel decat in teama, de a fi om. Pentru ca abia avand acest fundament, abia atunci cand mintea nu-ti mai e tulburata de foame si de teama, te poti gandi si poti nazui la libertatea nationala, abia atunci iti devin necesare libertatea de asociere, libertatea presei s.a.

Iesind din lagar dupa trei decenii, Ivan descopera marele lagar care era URSS. Vede in orase alte chipuri, provenind din alte medii pentru ca in stalinism oamenii sunt substituibili. Descopera in jurul sau prizonieri de alt tip, oameni care nu mai stiu ce inseamna libertatea, oameni care respira, mananca si gandesc cum li se spune, dar care se mint, se prefac si-si inabusa constiinta pentru ca introspectia ii inspaimanta. Ei sunt intemnitatii fara scapare si pe termen nedeterminat.

Marele lagar al pseudo-libertatii e mult mai periculos pentru ca stalinismul e mult mai insidios si mai nemilos cu prizonierii sai. Iata-l pe Nikolai Andreievici, exemplul omului care incearca sa-si pastreze puritatea constiintei si, in sinea lui, el chiar crede c-o face. Nu denunta pe nimeni, e bun si generos chiar cu cei decazuti, pe care-i invidia altadata, e gata sa-l primeasca cu bratele deschise pe Ivan, varul sau intors din lagar. Dar in fata nedreptatii, desi o simte ca atare, refuza sa ia pozitie si nu ezita sa se alinieze parerii generale, impuse, semnand declaratii si tinand cuvantari in al caror continut nu crede. Nikolai isi reprima simtamintele care contravin credintei partidului si care, exprimate, i-ar fi putut pune in pericol propria pozitie si si le ingroapa in subconstient. In momentul in care se intalneste cu varul sau, Nikolai are revelatia constiintei sale incarcate, a ceea ce a spus si n-ar fi trebuit sa spuna, a ceea ce n-a facut si ar fi trebuit sa faca, se sperie si se rusineaza in fata propriei sale josnicii pe care ar vrea s-o ascunda sau s-o justifice intr-un fel.

Iata-i si pe denuntatorii de toate tipurile: din interes (de fapt dintr-o mai veche teama de saracie), din teama (pentru sine si pentru cei apropiati) sau din credinta. Aceeasi constiinta inabusita, acelasi prizonierat. Stalinismul le-a cautat fisurile, punctele slabe si li s-a infiltrat intemnitandu-i pe termen nedeterminat.

Mai poti oare sa acuzi pe cineva de josnicie, de marsavie intr-un stat in care acestea au devenit un mod impus de viata?

In marele lagar URSS mai sunt insa si aceia care au scapat din stransoarea stalinista: cei in care s-a redesteptat constiinta, precum Anna Sergheevna, si cei care aveau pur si simplu alt dumnezeu decat partidul si erau prea insignifianti si lipsiti de alte ambitii pentru a fi pervertiti. In acestia a supravietuit umanitatea.

Ivan se simte singur dupa moartea Annei Sergheevna pentru ca nu mai vede in jurul sau oameni liberi si se intoarce in locurile natale pentru a-si trai libertatea retrospectiv, in trecutul copilariei.

Insa pana la urma tot ceea ce-i absurd si inuman se prabuseste. Stalin n-a reusit sa-si controleze propria moarte si aceasta libertate a mortii l-a invins. Desi moartea lui Stalin n-a scos raul din radacini, n-a spart lagarul, ea a provocat fisura care i-a ingaduit umanitatii ruse, indelung inabusite, sa respire.

Un om calatoreste în jurul lumii în cautarea sufletului pierdut; crede ca si’l va regasi doar daca ceilalti si’l vor pierde pe’al lor. Ramas singur pe lumea asta în urma unei regretabile întâmplari, eroul nostru doreste sa afle daca tot ce se întâmpla rau în viata asta, are ca motiv instinctul criminal al speciei umane. Ar fi putut sa’si raspunda si singur la aceasta întrebare daca ar fi avut curajul de a se gândi mai întâi la el însusi. Cât de las trebuie sa fii ca sa te crezi un om corect, cinstit si bine întentionat daca tu fabrici arme. Tot pentru pace. Crezul: oamenii oricum se omoara între ei, însa daca o fac pentru o cauza în care cred, macar o fac cu sufletul împacat, l’a învatat sa uite de el si de ce era mai important pentru el în aceasta viata.

Hot?rât s? întind? la maxim firavul fir ce desparte binele de r?u, ?i r?ul de bine, el ofer? unei comunit??i restrânse dintr’un or??el izolat, posibilitatea de a deveni bogat?, dac? unul din membrii ei va fi ucis. În fa?a provoc?rii, oamenii sunt la?i, au nevoie de un caracter puternic care s?’i conduc?, fie chiar ?i spre pieire. Ei nu sunt vinova?i; ei ascult?, tac, tr?deaz? – f?r? ca m?car s? aib? curajul de a spune DA, sau NU.

Cu un trecut în care preasl?vesc c?in?a unui criminal ?i nicidecum credin?a unui sfânt, cu un prezent sterp ?i un viitor ce nu va fi, mica comunitate ader? aproape f?r? excep?ie la jocul nefericitului om. Optimist cum îi e firea îns?, Coelho încheie aceast? poveste poate prea scurt, prea optimist, l?sându’ne pe noi s? g?sim singuri r?spunsuri la întreb?rile ce ne fr?mânt?.

Ce folos c? nu au ucis’o pe biata b?trân?? Singur? ?i u?or debusolat?, ar fi fost mai de folos moart? decât vie. Ce folos c? s’au întors din drum? Oare nu ar fi reflectat mai bine specia uman? dac? ar fi sacrificat un om nevrednic de aceast? lume? Din ce motiv s’au r?zgândit? Bun?tate, mil?, credint?? Nicidecum, de fric?. Frica de a lua o decizie important?, frica de a nu fi tr?da?i, frica de moarte, sau poate frica de Dumnezeul lor.

Ce le va mai r?mâne dup? un asemenea moment? ?i mai multe regrete, ?i mai multe vise spulberate, ?i mai multe îndoieli asupra propriei persoane.

Ascuns printre rânduri st? faptul c? nefericitul om nu este la prima întâmplare de acest gen. S? în?elegem c? de fiecare dat? povestea a avut un final fericit? Pentru cine?

Dup? aceast? aventur?, eroul nostru va dormi poate mai lini?tit. A aflat c? îngerii sunt ?i ei, tot oameni. Întoarcerea c?tre Divinitate a început pentru el, prea târziu. Oare cine a avut mai multe de înv??at: neferici?ii ?ia sau pacifistul nostru? Oare cum ar fi ar?tat ei peste trei ani?

Argentina Boboc (ciudata, dar pitoreasca si graitoare imbinare de cuvinte care sa alcatuiasca numele unei biete fete originare dintr-un sat oltenesc) intruchipeaza svarcolirea unei fiinte de a-si depasi conditia sub semnul careia se naste.Capacitatea acestei fete de a lupta din rasputeri sa ajunga sa-si castige painea la oras e coplesitor de sensibilizanta pentru sufletul oricarui cititor.Si pentru cel care se recunoaste oarecum in pielea personajului, descoperindu-si chiar o lacrima de duiosie impartasita parca Agripinei, dar si cititorului caruia o buna situatie materiala i-a smuls acel graunte de bucurie sadit in sufletul nevoiasului care  ajunge pe culmile profesionalismului numai prin muncusoara lui istovitoare.

Cartea urmareste destinul tinerei pana la varsta parului nins, oferind cititorului trairi dintre cele mai diferite, insa toate atat de…reale.Tarancuta care, ajunsa la oras, se bucura peste masura atunci cand o ruda se hotaraste s-o primeasca in casa, intr-o camaruta modesta, devine peste ani, prin munca asidua,un medic radiolog profesionist , cu o capacitate formidabila de diagnosticare (din pacate aceasta pricepere ii va aduce in timp mahnirea descoperirii unor boli care anuntau despartirea de persoane foarte dragi).

Odiseea acestei minunate vieti este presarata, asa cum e si firesc, de episoade amoroase, menite sa transpuna cititorul intr-o lume cat mai aproape de sufletul sau.Experientele erotice ale Argentinei nu sunt dintre cele mai explozive, nu se prea inscriu in sfera celor siropoase, insa legaturile sufletesti exista, isi fac simtita prezenta, pe diverse planuri si la cele mai inalte nivele.Desi ea nu e chiar o zana la infatisare, trasaturile sale launtrice vor inrobi , pentru vecie, un suflet pereche.

Am incercat sa prelungesc timpul de citire al acestei carti, pentru ca eram convinsa ca Argentina, viata, prietenii si trairile ei o sa-mi lipseasca.Degeaba.Tot s-a sfarsit.

Nu o cititi, pentru ca vei regreta momentul cand va trebui sa-ti iei ramas bun de la Argentina…

Influen?a politicului este inevitabil?, tarele comunismului afecteaz? via?a oamenilor, care se v?d nevoi?i s? se supun? unor reguli uneori aberante, pe care nu le în?eleg ?i nu le accept?.

Eroul din Gr?dina se confrunt? cu preluarea ostil? a gr?dinii sale, pe motiv c? “de mult nu mai umbla la lucru la colhoz”. Adev?ratul motiv este o boal? pe care nimeni nu vrea s? i-o recunoasc? omului, “nimeni nu credea c?-l doare piciorul […] nu-l credea nici doctorul, chit c? l-a întrebat dac? n-a z?cut de friguri în copil?rie.”

Omul este purtat de la o autoritate la alta, în speran?a c? i se va face dreptate. Se remarc? o anumit? stereotipie, fiecare persoan? la care apeleaz? îi ofer? o ?igare ?i îi justific? actul de confiscare printr-un motiv social comunist „n-or mai avea ce mânca copiii, nici solda?ii n-or avea ce mânca.” P?mântul este resim?it ca fiind înstr?inat, lipsit de apropiere, el a devenit o extensie a unui mod de asuprire social?, care love?te ??ranul în sim?ul propriet??ii p?mântului, „brazdele st?teau ghemuite una lâng? alta, de parc? p?zeau casa s? nu fug?.” Printr-o ciudat? psihologie, omul este convins c?, de fapt, boala sa nu este ceva grav, nu este un motiv s? nu mai munceasc?, în final r?mânând doar un glas ce înc? jele?te pierderea p?mântului care ofer? ??ranului, mai presus decât orice, identitate.

Omul lui Dru?? are o leg?tur? special? cu natura, nepotrivit? cu vremurile în care exist?; aceast? leg?tur? se manifest? puternic mai ales în copil?rie, ca în ?oapte de nuc. Copacul are valen?e romantice, umbra sa ofer? un spa?iu oniric, în care copilul poate fi oricine. Nucul are ?i rol educativ în via?a copilului, ofer? sfaturi, îndemnuri „Bine, m?i Ioane, dar de ce numaidecât s? faci pârjol? Sperie-l colea oleac?…” E aproape o prezen?? uman?, care reconforteaz?, „las? c?-i bine, Ioane”; adolescen?a îi diminueaz? calit??ile, dar, chiar ?i atunci când nucul dispare fizic, el r?mâne o prezen?? spiritual? „l-am purtat to?ii anii împreun? cu mine”.
Imaginea copil?riei este evocat? ?i în De demult ?i de departe, titlu sugestiv, ce transmite ideea nostalgiei ?i melancoliei autorului ajuns la maturitate, care-?i evoc? timpul copil?riei.

Evocarea este relizat? inedit, sub forma unei întâlniri reale, copil?ria este antropomorfizat?, poate comunica, are sentimente, e timid?, curioas?, vesel?, ofer? cadouri. Are o anumit? recuren??, sose?te numai prim?vara, anotimpul întineririi, aceast? asociere fiind previzibil?, dar nu desuet? la Dru??. Autorul, matur, se transform? într-un ghid al spa?iului urban, ini?iaz? copil?ria în misterele ora?ului, cerând, în acela?i timp, informa?ii despre cei de acas?. Aceasta prezint? tr?s?turile unui copil, i se face dor de cas?, îi plac bomboanele, dar ?i pe cele ale unui om matur, „fire de ??ran, fire de moldovean, vrea s?-?i vad? cârmuitorii cu ochii s?i ?i s? se laude la întoarcere c? i-a v?zut.”

Ruralul este spa?iul care domin? screirile lui Dru??; atunci când urbanul î?i face apari?ia, ea este temporar? ?i fugitiv?. Oamenii tr?iesc înc? dup? reguli ancestrale, peste care au venit lucruri noi, ce îns? nu le-au schimbat modul de trai, vorba, portul, valorile. Piept la piept are în prim-plan doi ??rani, badea Andrei ?i Lisandru Dârlog. Personalit??i puternice, cei doi sunt angaja?i într-un conflict aparent naiv: întâlnindu-se fa?? în fa?? pe un drum îngust ?i amândoi fiind în c?ru?ele lor, nici unul dintre ei nu vrea s?-i fac? loc celuilalt s? treac?. Cei doi sunt parc? dou? imagini în oglind?, gesturile, ticurile, for?a fizic?, replicile lor sunt identice. Conflictul lor evolueaz? încet, cu în?ep?turi fine, aluzii ironice unul la adresa celuilalt; gesturile le sunt calculate, m?surate, ei î?i etaleaz? parc? propriile calit??i pentru a-?i impresiona adversarul. Toat? aceast? scenografie pare împrumutat? dintr-un dans nup?ial animalier, în care premiul nu este impresionarea femelei, ci p?strarea mândriei personale intacte. Modul de rezolvare ales este la fel de tradi?ional: lupta piept la piept, care se desf??oar? dup? acela?i tipic. Cei doi se completeaz? ?i în lupt?, de aceea rezultatul este previzibil, nici unul dintre ei nefiind înving?tor. Prietenia ce se leag? între ei este o prelungire a acestei afinit??i umane, concluzionat? în finalul povestirii, „a?a-i la noi, la moldoveni”.

Ion Dru?? realizeaz? ?i portrete colective, povestirea Arione?tii fiind un exemplu gr?itor. Atmosfera, de?i ac?iunea se desf??oar?, în mare majoritate, într-un autobuz, este rural?, mai ales prin limbajul ?i comportamentul personajelor. Titlul denume?te un sat, ai c?rui reprezentan?i sunt protagoni?tii ac?iunii. Conflictul este ini?iat de refuzul unor pr??itoare ce doreau s? c?l?toreasc? cu autobuzul de a pl?ti biletul, de aici pornind un dialog pres?rat cu replici savuroase, ce au când un aer rural, când un aer modern. Lidera grupului, „una zdrav?n? ?i rumen?, un b?boi din cele ce ?in pe umerii lor ?i familia, ?i satul ?i republica”, d? dovad? de adev?rate aptitudini de avocat, reu?ind, prin persuasiune ?i insisten?? verbal?, s? se urce în autobuz împreun? cu ale sale colege de lucru. Ele formeaz? o unitate social? indivizibil?, care nu apreciaz? decât propriile valori; nu-i permit unuia dintre ceilal?i c?l?tori s? cânte o roman?? de dragoste, în ciuda faptului c? acesta le pl?tise biletele, exasperat de interminabila lor ceart? cu ?oferul. Finalul este nea?teptat; autorul, care este martor la cele întâmplate, afl? c?, de fapt, ?oferul ?i lucr?toarele sunt din acela?i sat ?i ei performeaz? acest spectacol ori de câte ori în autobuz sunt ?i al?i c?l?tori, pentru a ascunde faptul c?, de obicei, ?oferul le transport? gratuit pe femei.

Una dintre cele mai interesante povestiri este Sacii cu grâu, o adev?rat? metafor? a omului identificat cu produsul muncii sale. Protagonistul este un om acuzat c? ar fi furat un sac de grâu; în viziunea autorului, el însu?i „seam?n? grozav cu un sac de grâu, rezemat pe-o coast?”. El poart? un dialog cu un personaj imaginar, întruchipat de paharul cu vin din fa?a sa. Rela?ia este evident?; vinul, b?utura adev?rului, confer? veridicitate spuselor omului, dar numai la nivelul con?tiin?ei populare, nu ?i la nivelul celei socio-politice. Omul se justific? în ochii acestui personaj imaginar, c?utând astfel confirmarea propriilor gânduri, „C?ram grâul de la o magazie la alta. Treceam tocmai pe lâng? casa mea, ?i ce mi-a venit în cap, ia s? arunc un sac peste gard. L-am aruncat a?a, într-o doar?, de de furat, nici gând”. Furtul presupune premeditare din punctul de vedere al omului, presupune însu?irea unui bun care nu-?i apar?ine, dar, din moment ce grâul este produs din munca sa, însu?irea lui nu este, nu poate fi considerat? furt. Expresia „nici gând” folosit? de om exclude ideea premedit?rii. Chiar ?i imaginea închisorii, pedeapsa pentru furt, este evocat? metaforic de cântecul fetei ho?ului, „Cinci p?trate cu z?brele/ Zac pe fa?a casei mele/ Cinci p?trate cu z?brele/ Din durere fac durere”. Autorul atribuie omului identitatea grâului, numindu-l „sac de grâu” pe întreg parcursul povestirii, sugestia acestei denomin?ri fiind similaritatea dintre elementul uman ?i cel vegetal, legate prin munc?.

Imaginea femeii este valorificat? de Dru?? în povestiri cum ar fi P?dureanca sau Rubanca. Interesant este faptul c? femeia, de?i are o identitate proprie, este definit? printr-un pseudonim, ce devine ?i titlul operei, pseudonim ce reflect? apartenen?a social? sau familial?. P?dureanca este o mini-monografie a unui sat, Cump?na-Veche, ai c?rui locuitori se numesc, în marea majoritate, P?duraru. Femeile satului au o calitate ce pare aproape supranatural? str?inilor, bocetul lor este extraordinar de impresionant, treze?te diferite sentimente. Dac? celor din afar? le provoac? o team? ?i o curiozitate supersit?ioas?, P?durenii simt nevoia s? plece din sat atunci când femeile bocesc. Bocetul nu are leg?tur? cu plânsul, cap?t? valen?e spirituale, este o exprimare ancestral?, primitiv?, a unor tr?iri ce cople?esc omul, nu  numai pe cel care le experimenteaz?, dar ?i pe cel care este al?turi de acesta. Uneia dintre femeile satului, Ileana lui S?ndu??, care este cea mai vestit? bocitoare, îi arde casa, iar cel care trebuie s? îi dea vestea nu se simte în stare s? o fac? singur.
Apeleaz? deci la ajutorul unuia dintre b?trânii satului, adjuvant care este capabil s? contracareze un bocet altfel imposibil de evitat. B?trânul îi d? vestea femeii aparent brutal, dar aceast? brutalitate este cea care reu?e?te s? împiedice apari?ia bocetului; el o anun?? c? i se va ridica alt? cas? cât de curând. Femeia plânge, dar nu boce?te; acela?i lucru se întâmpl? ?i când p??e?te pentru prima dat? în casa cea nou?. Consacrarea acesteia este f?cut? de unul dintre copiii ei, unul semnnându-se cu un creion pe tocul u?ii, atribuind astfel locului o identitate, botezând într-un fel casa. De?i trecuse printr-un eveniment traumatizant, femeia reu?e?te s?-?i înfrâng? dorin?a de a boci, sugerând astfel c?, odat? cu trecerea de la casa cea veche la una nou?, ea schimb? ?i o mentalitate arhaic?; unitatea satului, care îi ofer? un nou c?min ?i toate cele neceasre traiului, învinge acel element fatalist al disper?rii în fa?a problemelor vie?ii.

Rubanca este o alt? femeie v?duv?, ca ?i Ileana, care lupt? cu greut??ile unei vie?i de om singur. Este un exemplu de analiz? psihologic? a mentalit??ii rurale. Rubanca, pe numele ei real Anastasia Ruban, „are ?i ea o sl?biciune. O sl?biciune cam ciudat?: dac? l-a prins pe cineva cu mâ?a-n sac, gata, nu-l mai crede, s? ia acela foc cu gura.” Ea îl analizeaz? pe unul dintre cons?tenii s?i, Toader, pe care îl b?nuie?te de furt. În mod paradoxal, femeia este f?cut? p?rta?? la unul dintre miracolele lumii: na?terea unui copil, care este tocmai al acestui Toader.

Ea este cea care, întrebat? de tat? ce nume s? pun? copilului, îl îndeamn? pe acesta s? continuie linia identitar? masculin?, numind copilul tot Toader ?i tot Rubanca este cea care consacr? venirea pe lumea a copilului în fa?a lui Dumnezeu prin semnul crucii.

La Ion Dru?? oamenii sunt pu?i într-o serie de ipostaze diferite, de copii, de vecini, de asupri?i, de du?mani, de prieteni. În primul rând, îns?, oamenii lui Dru?? sunt raporta?i la ei în?i?i, la omenescul din interiorul lor, ei sunt p?str?torii unor valori ce ?i-au dovedit calitatea de-a lungul timpului. De?i presa?i de nou, for?a?i s? se conformeze unor tipare ce nu le apar?in, ei le fac fa??, nu prin revolt?, nu prin resemnare, ci prin continuitate senin? ?i prin unitate uman?. De aceea, Ion Dru?? poate fi  numit poet al omului ?i al omenescului.

Evident, vocea indignat? a poetului izvora din dorin?a de a disocia în primul rând valoarea de non-valoare. ?i nu e locul s? elogiem societatea de azi, care în mare m?sur?, vae nobis, este “din topor”. ?i pentru c? tr?im într-o democra?ie, fie ea ?i original?, iar pentru nesim?ire nu se face închisoare, trebuia s? se g?seasc? cineva care s? defineasc? în vreun fel specia nesim?itului, ?i mai cu seam?, s?-i inventarieze tr?s?turile distinctive. Spunem adesea c? Nenea Iancu e inegalabil. Asta nu ne împiedic?, îns?, s? încerc?m, m?car, s?-l egal?m. Slav? Domnului, lumea în care tr?im ne ofer? atâtea surse de inspira?ie! Un Nenea Iancu al epocii noastre, este, iat?, Radu Paraschivescu. Simte enorm ?i vede monstruos!

Scriitor n?scut la Bucure?ti, absolvent al Facult??ii de Filologie, traduc?tor ?i gazetar, Radu Paraschivescu  face parte dintr-o genera?ie care încearc? s? apere ?i s? cultive valorile autentice.

Cartea sa, Ghidul nesim?itului, ap?rut? la Editura Humanitas în anul 2006, trebuie tratat? în consecin??. Volumul, scris în maniera sarcastic? ?i umoristic?, face parte din colec?ia comic? Râsul lumii.  Se spune c? marile cruciade au fost declan?ate de oamenii clerului, prin discursuri mobilizatoare, uneori lacrimogene. Cruciada anti-nesim?ire va începe vreodat?? ?i dac? da, cu plutonul de execu?ie preg?tit?

L?murind pozi?ia acestei c?r?i în contextul teoriei literaturii putem aborda structura  lucr?rii pornind, tocmai, de la aceast? în?elegere a conota?iei titlului.

Nuan?ând spusele lui Jean Paul Sartre „Nu e?ti scriitor pentru c? ai hot?rât s? spui unele lucruri, ci pentru c? ai hot?rât s? le spui într-un anumit fel”, Radu Paraschivescu prin acest Ghid este din ce în ce mai adânc o „con?tiin?? sintagmatic?”, ( R. Barthes), fiindc? textul devine expresia unei tr?iri concrete ajuns? la stadiul  existen?ial.

Cuvântul de întâmpinare apar?ine lui Andrei Ple?u, care atrage aten?ia c? urmeaz? un fals-tratat de proast?-cre?tere,  urmeaz? un prolog-balada al lui ?erban Foar?a ( Ba, foameo, viea?a-i un elastic / da care tragi în chip ?i fel,/ plesnindu-i p-unii peste bot).

Acumularea de date, evenimente ?i simboluri face din aceast? lucrare un instrument de cunoa?tere, iar relat?rile cu gust anecdotic dau densitate epic? lucr?rii. Radu Paraschivescu alege tehnica aisbergului, cea mai bogat? ?i mereu nesatisf?c?toare, p?strând ?i plasând cititorul în starea de curiozitate activ?, de uimire, de surpriz?, obligându-l s? simt?, s? intuiasc?, s? retr?iasc? ceea ce se ascunde sub v?l. Sub val, fiecare dintre noi, mai mult sau mai pu?in…
Incipitul ne descrie manifestarea exterioar? a animalului cu cinci, nu cu ?ase sim?uri. Pierderea cuno?tin?ei, a?a cum dic?ionarul define?te termenul, are vreo leg?tur? cu …nesim?irea? Vom afla citind ghidul, sau poate urmându-l! 

Compozi?ional, cartea se bazeaz? pe un a?a-zis decalog al nesim?itului, (10 porunci flagrant ne-ortodoxe) ne?tiut teoretic de acesta, dar împlinit pân? în cele mai fine interpret?ri ?i diversific?ri. Orice nesim?it îl respect?, culmea!, cu o sfin?enie reveren?ioas?. Autorul men?ioneaz? cu deta?area specific? scriitorului realist mijloacele specifice de risipirea îndoielii legate de presupusul nesim?it: sonorizarea ?i odorizarea. Autorul contureaz? o atmosfer? de horror, varia?iile intervenind doar prin scenele plasate în diverse mijloace de transport ?i eventual, prin durata c?l?toriei Interesante sunt varia?iunile pe aceea?i tem?, a se vedea ?oferul, profesionist sau nu. Esen?ial în acest context este uzul claxonului în zone reziden?iale, ba înc? ?i folosirea wa?ilor ce poate duce la defectarea sistemului de direc?ie a confratelui de ?osea… doar  nesim?itul la volan este regele neîncoronat al ?oselei, autostr?zii, drumului comunal sau forestier, gazonului sau terenului de golf.

Nesim?itul nu e o enigm? pentru nimeni, de?i e imprevizibil. Dac? nu a apucat s?-?i termine num?rul, acesta este anticipat cu r?utate de civilii prin?i între gloan?ele mitoc?niei nemascate ?i cele ale prostiei ce te las? mut…de uimire.

Prostia în democra?ie este înc? mai t?ioasa ?i mai v?t?m?toare decât în orice alt regim. Nesim?irea, la fel. Nu se face închisoare ?i nici amend? nu se d?. ?i ce e gratis, e la îndemân?. Nu este nici r?m??i?? a comunismului, nici hiba a neo-capitalismului. De?i vorbim despre un ghid, descoperim ca nu înve?i sa fii nesim?it, ci descoperi în subcon?tient un fond devastator… Cartea este, prin urmare, un ghid pe dos. Nu ne îndoim c? cititorul  simte asta înc? din titlu. Vei remarca printre rânduri, înc? de la început, c? a locui la bloc nu reprezint? un progres, ?i mai ales, vei în?elege de ce au fost folosite a?a de mult timp pe?terile ?i corturile. Darul divin ?i darul societ??ii se îmbin? in mod ciudat. E o chestiune de destin… al omului modern. O adev?rat? invita?ie la pustnicie!

F?r? îndoial? c? multe din evenimentele relatate sunt experien?e tr?ite, t?ioase, demoralizante, cu nuan?e de resemnare ale autorului. A scoate  faian?a ?i caloriferul din baie la 1 ale lui Ianuarie sau în a doua zi de Pa?te în colaborare cu oprirea apei, iat? un mic infern al omului modern. Nici pe departe nu e infernul lui Dante, ci al t?u, de mân? cu vreo consoart?, care nu numai c? nu te mai ghideaz?, dar nici nu accepta sa te urmeze!

S? nu rat?m petrecerile cu diferite ocazii ?i asezonate cu decibeli mul?i! Printre r?gete ?i zbierate, de la Metallica la Nicolae Gu?? ?i Voltaj, totul e permis când mai-mea îi plecat? la ?ar?. Doar bunicul de la 2 a prins cutremurul din `40 ?i pe cel din `77. În 2006 s? nu-i prilejuim niciunul? În ciuda diversit??ii de forme, nesim?itul nu e cameleonic. El poate imita vaca, porcul, câinele ?i impun?torul leu, dar niciodat? cameleonul. Pentru c? nesim?itul e exhibi?ionist.  El trebuie v?zut, prin asta tr?ie?te. Are un singur rând de scenarii, diversificat ?i totu?i b?tut în cuie! Realitatea descris? în cartea lui Radu Paraschivescu cap?t? accente dureroase, tragice. Nu mai amintim episodul telefonului mobil. Lait-motivele c?r?ii r?mân prostia ?i nesim?irea, care nu au bariere sau grani?e. Sunt emigrante, imigrante ?i chiar transfuge.

În toate situa?iile, nesim?itul e vizibil. Altfel, probabil, s-ar sim?i anulat ca individ. A?a, îi anuleaz? el pe ceilal?i. Nesim?irea e starea de normalitate. Detaliile, devenite plictisitoare prin repetabilitate, v? stau la dispozi?ie în carte. Problema în sine, a dat? dezb?tut?, poate fi un pas înainte pentru eludarea ei. Sau nu… Unele din scenele prezentate î?i dau senza?ia acut? de deja-vu, sunt lucruri pe care le vezi în fiecare zi ?i î?i dai seama c? te-ai obi?nuit cu ele, ceea ce e, în fapt, destul de tragic. Nu po?i scoate o vorb? în preajma nesim?itului, prezen?a lui te enerveaz? ?i te înr?ie?te, dar e?ti redus ?i neputincios. Imposibilitatea de a riposta (din nep?sare sau din spirit de conservare), asociat? unui fatalism mioritic românesc îl fac pe cel care a avut “tupeul” s? se afle la un moment dat lâng? un nesim?it fie s? dispar? cât mai repede, fie, dup? cum spune autorul, s?-?i doreasc? s? emigreze sau, ?i mai bine, s? se sinucid?.

Nesim?itul este un artist des?vâr?it. B?d?r?nia este crezul lui, c?ruia i se închin? cu dedica?ie ?i perseveren??. Tot textul compune astfel un manual al perfectului nesim?it, cu ceea ce se face ?i ce nu. Îns? la final, dup? ce ai râs recunoscând “modelele”, te cuprinde iritarea ?i, imediat dup?, triste?ea. Enervat, te întrebi: Cum salvezi o na?ie sufocat? de flagelul nesim?irii? Pentru c? a?a cum se arat? în text, ironia fin?, înjur?tura sau dezertarea nu au nici o finalitate. R?ul se stopeaz? oare cu ?i mai mult r?u? De aici, imediat triste?ea. Din neputin??.
 
Secven?ele dezv?luie o pedant? ritmare a dorin?ei de satirizare, c?ci râzând îndrep?i moravurile. Reportajele fiec?rei zile semnific? polifonic, experimenteaz? un caleidoscop scriptural, imagistic, cotidian. Filmul acestui ghid- fiindc? secven?ele acestuia pot fi oricând citite ca un perfect scenariu - este un colaj de reportaje orchestrat, propunându-se pe sine ca sub¬stituit, ca plin.

Cartea propune un model al subculturii universale. Ca el este autohtonizat, este meritul lui Radu Paraschivescu. Un scriitor tonic, în?ep?tor prin exemplele vii. T?ios cu motiv, critic aprig al moralei ?i moravurilor în varianta româneasc?, scriitorul reprezint? tipul indignatului ce nu atac? pe nimeni.

De?i aparent o carte u?oar?, ghidul lui Radu Paraschivescu încearc? s? ias? mereu din zona subiectivit??ii vulgare, cotidiene ?i s? propun? o interpretare a vie?ii de zi cu zi din perspectiva unor sensuri mai universale. Literatura înnobileaz? cotidianul.
Stilul lui Radu Paraschivescu nu-i o chestie de scriitur?, ci este o amprent? a sufletului s?u. Stilul vine de la sine, dac? e?ti viu. Nimic mai viu ca aceasta carte vie a autorului.
Ghidul nu se adreseaz? unuia care î?i propune s? devin? nesim?it (a?a cum ?i-a propus personajul lui Martin Page s? devin? prost), ci acelora care sunt deja nesim?i?i , dar doresc s?-?i perfec?ioneze stilul. Fire?te, demersul lui Paraschivescu e mai mult decât amuzant fiindc?, dup? cum singur recunoa?te, nici un nesim?it nu ar comite impardonabilul gest de a citi.

Radu Paraschivescu intr? în categoria caragialescului…. Cu un lexic bogat, o mobilitate de invidiat în specularea unei idei, autorul  reprezint? o oaz? de bun sim? în literatur? ?i mass-media  româneasc?. Opiniile sale sunt (mini-)eseuri care normeaz? prea pu?in educata mas?. Am zice, îns?, ca texte ca Ghidul nesim?itului alterneaz? hohote de râs cu remarci ca: uite, omul ?sta vorbe?te despre vecinul meu de la 4!. Cititorul avizat poate lesne g?si “modele de succes” printre rândurile acidului Paraschivescu, produsul final fiind recomandat de subsemnatul oric?rui doritor de literatur? de calitate, u?or de citit, totu?i extrem de profund?.

Lectii de istorie predate de Neagu Djuvara intr-un stil digerabil, curat, care odata citite sunt bune de povestit la agape, pe coridoarele universitatilor la o tigara, sau oriunde vine vorba de fapte istorice bune de contrazis. De ce ne-ar interesa ca ne tragem din cumani, neam turcic migrator, si nu suta la suta din daci si romani asa cum am invatat din manuale si din nenumaratele cantece si poezii de propaganda. Ca Basarab arata in poze mai mult a turc sau mongol decat a roman. Ca domnitori straluciti ca Mihai, Vlad sau Stefan, au fost oportunisti si ca le-a placut mult vinul si femeile…

De ce ne dezamagesc acum, dupa atat timp, acesti domni, dupa ce noi ne visam copii fiind, ca suntem Mihai Viteazu si purtam mari batalii, cu toate ca eram calare pe matura.   De ce a trebuit sa vina Neagu Djuvara cu aceste date suparator de adevarate.

Pentru ca vrem sa stim mai multe despre noi. Adevarul, si nu povesti care sa nasca mituri si statui de ghips. De acest motiv trebuie citita obligatoriu cartea lui Neagu Djuvara.

A?a cum autoarea arat? înc? din Introducere cartea se vrea a fi un îndrumar, un manual atât pentru studen?i cât ?i pentru sociologi sau pentru cei care doresc s? fac? o cercetare în domeniul ?tiin?elor sociale.

Cartea este structurat? în ?apte capitole, fiecare având un nume sugestiv pentru tema abordat?, o Introducere, un Cuprins, un Glosar de termeni ?i o Bibliografie toate cuprinse în 232 de pagini.

Am putea spune c? primele trei capitole sunt „preg?titoare” extrem de importante pentru datele tehnice care urmeaz?, acestea sunt un fel de introducere, explicând majoritatea termenilor cu care se va opera.

Astfel, primul capitol Metodologia cercet?rii sociale „încearc? s? surprind? esen?a metodologiei cercet?rii în ?tiin?ele sociale” ?i se axeaz? pe stabilirea câtorva principii care s? ghideze activitatea de cercetare social?. De asemenea, se încearc? o descriere a cunoa?terii sociale în paralel cu cunoa?terea din ?tiin?ele naturale. Cuno?terea în ?tiin?ele sociale este nelimitat? având în vedere c? realitatea social? este într-o continu? schimbare, spre deosebire de cea din ?tiin?ele naturii care este „dat?” (p. 16), opineaz? autoarea. În paginile urm?toare acestui capitol se vorbe?te despre trasarea a dou? principii de baz?: principiul adecv?rii ?i cel al simplit??ii.

Principiul adecv?rii se refer? la modul în care un cercet?tor î?i „determin? ?i elaboreaz? cadrul conceptual” (p. 21) pentru o tem? de studiu  ?i alegerea metodei folosite în cercetarea ei. Pentru o mai bun? în?elegere, cercetare sau descriere a temei alese cercetatorul trebuie s? aleag? cea mai bun? metodologie sau s? se ab?in? a îngloba toate informa?iile într-o lucrare scris?.. Pentru o mai bun? abordare a temei trebuie ca metodologia s? fie adecvat? (tehnicile folosite s? ofere cât mai multe r?spunsuri concludente), s? serveasc? intereselor cercet?torului ?i bibliografia s? fie folosit? „critic” (p. 22)

Principiul simplit??ii este enun?at ca fiind unul dintre principiile de baz? acre se reg?sesc pe m?sur? ce parcurgem celelalte capitole. În enun?area lui, autoarea pleac? de la un citat al lui Asimov pentru a ajunge la o interpretare proprie „este preferabil s? avem un model cât mai simplu pentru reprezentarea ?i descrierea realit??ii, c? o structur? mai simpl? este mai profitabil? decât una complex?” (p.27).

Îns? autoarea ridic? ?i problema echilibrului dintre simplitatea ?i acurate?ea modelului, problem? ce se anun?? a fi rezolvat? pe parcursul c?r?ii.    

Capitolul doi î?i propune s? stabileasc? termeni precum „date” sau teorii despre date, „m?surare” ?i arat? felul cum se selecteaz? datele în func?ie de anumite elemente subiective sau obiective, se dore?te facilitarea folosirii acestor metode ?i tehnici. Capitolul începe prin definirea clar ?i la obiect a datelor: „informa?ia pe care am decis s? o analiz?m (p. 29) urmând ca autoarea s? clarifice no?iunea de „informa?ie” sau s? arate cum „func?ioneaz?” percep?ia unui observator în func?ie de date sau informa?ii.

Un alt concept analizat este „m?surarea”, procedur? prin care obiectelor li se atribuie numere în func?ie de o însu?ire a lor, defini?ie sus?inut? prin exemple, tabele sau figuri. În paginile urm?toare, autoarea urm?re?te s? simplifice cercet?rile studen?ilor prin l?murirea felului cum po?i transpune un chestionar în baza de date (variabile SPSS) ?i precizeaz? cele dou? forme de reprezentare în SPSS a variabilelor: numeric? sau             ?ir de caractere.

Capitolul trei urm?re?te tot un demers tehnic ca ?i primele dou? ?i pune la punct în?elegerea termenului „analiza multivariat?” ?i a accep?iunilor ei.
Analiza multivariat? reprezint? „toate metodele statistice care analizeaz? simultan valorile mai multor variabile pentru fiecare dintre obiectele sau cazurile din e?antion”   (p. 65). Prin tehnica analizei multivariate se încearc? explica?ia varia?iei unei variabile care poate influen?a varia?ia  altor variabile. Autoarea ne ofer? un exemplu concludent în acest sens: într-o popula?ie, gradul de educa?ie este diferit pentru c? oamenii au preferin?e diferite sau provin dintr-un mediu economic diferit.

Apoi se face o clasificare a analizei multivariate din punctul de vedere al tehnicilor de dependen?? ?i interdependen??. Urm?toarele capitole se bazeaz? pe aceste tehnici de interdependen?? tocmai pentru c? sunt mai pu?in cunoscute si utilizarea lor corect? ar fi concludent? pentru o cercetare. La sfâr?it autoarea expune un model de analiz? multivariat? privind percep?ia corup?iei în România.

În capitolele cinci, ?ase ?i ?apte se prezint? tehnicile de analiz? multivariat? de  interdependen??, p?r?ile teoretice fiind sus?inute în fiecare capitol de modul de folosire a SPSS (Statistical Package for Social Sciences, pachet de programe statistice, versiunea 10.1), de câte un exemplu bazat pe tehnica expus? sau de date statistice oferite de BOP (Barometrul de Opinie Public?), autoarea precizând c? aceste date sunt disponibile pe Internet pentru a putea fi consultate de publicul interesat.

Capitolul cinci descrie  analiza cluster care reprezint? „mul?imea metodelor de grupare a obiectelor pe baza similarit??ilor caracteristicilor lor (p. 130), ffind o metod? ce reduce datele, organizându-le într-un num?r cât mai mic. Analiza cluster poate avea mai multe avantaje printre care furnizarea de clasific?ri, formularea unro scheme conceptuale, generarea de ipoteze sau testerea lor (p. 131- p. 132).

De asemenea, autoarea precizeaz? modul în care se realizeaz? o analiz? cluster prin parcurgerea anumitor etape (p. 135 – p. 154): formularea problemei de cercetare ?i stabilirea scopului analizei cluster, selec?ia variabilelor care servesc drept criterii de grupare, m?suri de similariatea a obiectelor, metode (algoritmi ) de grupare, stabilirea num?rului de grupuri ?i interpretarea grupurilor. Autoarea ajunge chiar s? detalieze minu?ios, ca într-o adev?rat? lec?ie de informatic?, ar?tând ce fi?iere, op?iuni sau meniuri trebuie s? acces?m în SPSS 10.1. (p. 154 – p. 156)

Capitolul ?ase discut? despre scalarea multidimensional? care „cuprinde o serie de tehnici de reducere a datelor, prin care pot fi identificate principalele dimensiuni latente ale reprezent?rii unei mul?imi de obiecte (….) produce o „hart? perceptual?”  a pozi?ion?rii relative a obiectelor în func?ie de dou? sau mai multe dimensiuni subiective” (p. 163). Obiectele pot fi reprezentate de orice: persoane, ac?iuni, percep?ii, etc. , iar datele prelucrate pot fi „date de similaritate” ?i „date de preferin?e”.

Ca ?i în cazul analizei cluster, vorbim de anumite etape ce trebuie parcurse pentru realizarea unei analize de scalare multidimensionar?: formularea problemei de cercetare  ?i stabilirea obiectivelor cercet?rii, colectarea datelor ?i formarea matricei de proximit??i, ob?inerea configura?iei de puncte, decizia asupra dimensionalit??ii modelului, interpretarea ?i evaluarea rezultatelor ?i validarea analizei.

Apoi ni se prezint? procedura „Multidimensional Scaling” în sistemul SPSS 10.1, f?cându-se aceea?i detaliere minu?ioas?. La sfâr?itul capitolului ni se ofer? de data aceasta dou? exemple concludente pentru aceast? tehnic?: reprezentarea ora?elor României pe o hart? perceptual?, plecând de la distan?ele pe caela ferat? dintre ele ?i harta perceptual? a structurii profesionale ?i a structurii de prietenie în câmpul social al scriitorilor din Cluj – Napoca.      

Ultimul capitol detaliaz? analiza de coresponden?? ?i analiza de omogenitate, tehnica descoper? „structura unui set complex de date con?inut într-un tabel de contingen??” (p. 196), fiind o metod? care descrie rela?ia dintre dou? variabile nominale ?i rela?iile dintre categoriile lor (p. 196). Aceast? metod? este folosit? aproape în totalitate pentru „explorarea ?i descrierea datelor” (p. 198).

Pentru a p?stra aceea?i structur? compozi?ional?, ni se prezint? etapele prin care trebuie s? treci pentru a face o asemenea analiz?, iar la sfâr?itul capitolului ni se d? un exemplu de cercetare f?cut? cu ajutoul aceste metode: structura parlamentului României între anii 1996 –2000.

Cartea este destul de facil?, cel pu?in primele trei capitole se citesc cursiv, iar termenii pot fi în?ele?i cu u?urin?? de cei cu o baz? în ?tiin?e sociale sau cei care dispun de un dic?ionar bun, în caz contrar. Acolo unde este nevoie teoria este sus?inut? de exemple elocvente, figuri, tabele, formule matematice sau explica?ii în plus tocmai pentru a fi accesibil? unei categorii largi de cititori. În schimb, nu s-au folosit prea multe formul?ri sau formule matematice, s-au folosit „cuvinte, cât mai multe cuvinte” (p. 9)

Totu?i, ultimele patru capitole sunt mai dificil de în?eles, dar merg pe ideea c? primele au pus baza cuno?tin?elor în ceea ce prive?te analiza multivariat? de interdependen??. Toate no?iunile prezentate sunt explicate riguros pentru a nu ap?rea confuzii sau s? se întrebuin?eze gre?it, de?i unii termeni, dup? cum se precizeaz? în Introducere ,  nu sunt relua?i deoarece sunt elementari (pentru termenii de neîn?eles cititorul poate apela la Glosarul de termeni de la sfâr?itul lucr?rii).

În Bibliografie z?rim nume ca Isaac Asimov, Margaret Archer, Auguste Comte, Traian Rotariu, Anthony Giddens, Michel Focault sau Max Weber, nume la care se apeleaz? pentru sus?inerea unor idei.

Dup? p?rerea mea lucrarea de fa?? este destul de important? în ceea ce prive?te noutatea metodelor prezentate, acestea fiind sus?inute de un cadru teoretic ?i conceptual pentru o mai bun? în?elegere ?i parcurgere.

Primul capitol „Capcanele deciziei” trateaz? problema individului prins într-o capcan? de propria-i decizie. Pentru a explica mai bine acest fenomen, autorii recurg la propriile exemple (construite cu ajutorul d-nei O., un „personaj” prezent pe tot parcursul lucr?rii) dar ?i la experimente conduse de sociologi importan?i. Primul exemplu care pleac? de la experimentul lui Moriarty, traduce no?iunea de specificitate comportamental?, no?iune care se refer? la dependen?a unui comportament de o situa?ie dat?. D-na O. este pus? în dou? situa?ii nu foarte diferite. In prima, este martora unui caz de furt: unei tinere de pe plaj? i se fur? aparatul de radio, situa?ie în care d-na O. nu reac?ioneaz? în niciun fel. În al doilea caz, aceea?i tân?r? p?gubit? o roag? pe d-na O. s? aib? grij? câteva momente de valiza ei. Un necunoscut se apropie de valiz? ?i nu dureaaz? mult pân? d-na O. sare în urm?rirea lui pentru c? plecase cu valiza respectiv?. Un dintre întreb?rile la care cei doi autori încearc? s? r?spund? este de ce d-na O. nu a reac?ionat similar în cele dou? situa?ii destul de asem?n?toare conform constan?ei comportamentale? Se pare c? d-na O. a reac?ionat diferit pentru c? „fusese angajat? în acest sens” (p. 15), faptul c? a acceptat s? aibe grij? de valiz? a constituit un factor de angajament.

„Efectul de înghe?” este o no?iune pe care cercet?torii o analizeaz? ?i recunosc meritul lui Kurt Lewin de a fi primul cercet?tor care investigheaz? acest fenomen pe baza unui experiment de grup privind eficien?a  a dou? strategii care vizau modificarea obiceiurilor de consum ale unor gospodine. Prima strategie se baza pe persuasiune: gospodinele urm?reau conferin?e care l?udau calittaea noilor produse. Cea de-a doua se baza pe experien?a de grup ?i consta în instigarea gospodinelor de a lua hot?rârea de a consuma noile produse. Cea de-a doua strategie a fost clar superioar? deoarece se baza pe experien?a de grup. Dar Kurt Lewin lanseaz? no?iunea „efectului de înghe?” comform c?reia gospodinele au fost conduse în a lua aceast? hot?râre. Termenul de efect de înghe? se refer? la aderen?a la decizia luat?, adic? oamenii reac?ioneaz? dup? cum au decis. Efecul de înghe? poate genera ?i p?r?i negative, eliberând „comportamente incontestabil disfunc?ionale” (p. 20).

În sec?iunea „trebuie s? ?tii când s? spui stop” autorii analizeaz? dou? fenomene prezente în via?a noastr? cotidian?: cheltuial? inutil? (sunk cost) ?i capcan? ascuns? (entrapment). Fenomenul de cheltuial? inutil? se define?te drept fenomenul care       „apare de fiecare dat? când un individ r?mâne la o strategie sau linie de conduit? în care a investit în prealabil” (p. 25). Autorii recurg la un exemplu de experiment pentru acest fenomen f?cut de Arkes ?i Blumer în 1985. Subiec?ii erau ni?te studen?i care au fost pu?i în situa?ia de a alege între un weekend la schi în Michigan cu 100 de dolari ?i unul în Winsconsin cu 50 de dolari, dar mai promi??tor. Fiind vorba de acela?i weekend, iar sumele neputând fi rambursate, ei trebuiau s? fac? o alegere. De?i weekend-ul în Winsconsin era mai ieftin ?i mai promi??tor, împotriva oric?rei logici ei au optat pentru weekend-ul în Michigan. Aproape acee?i defini?ie o avem pentru capcan? ascuns?: tendin?a pe care o au oamenii de r?mâne la o numit? decizie, de?i ea devine costisitoare sau inutil?.
               
Urm?toarea sec?iune a capitolului „De la împotmolirea în Vietman la factura unui garajist” ne demonstreaz? c? fenomenele prezentate mai sus nu se desf??oar? doar în laboratoare, ci ?i în via?a real?. În acest sens ni se ofer? un experiment: în 1965, George Ball, subsecretarul de stat S.U.A scrie un raport care anun?? c? angajarea trupelor americane în lupta cu Vietnamul va duce la învingerea lor deoarece lupt? într-o ?ar? inospitalier?. În ciuda a numeroase avertiz?ri, pre?edintele Johnson î?i men?ine strategia. Apoi ni se prezint? o teorie interesant? conform c?reia în interiorul unui grup, fenomenul escaladei angajamentului s-ar putea accentua din cauza dilu?rii responsabilit??ii de grup, „polarizare colectiv?”. 

În capitolele urm?toare formele de manipular descrise nu folosesc stategi persuasive, ci strategii comportamentale. Capitolul 2 prezint? tehnica amors?rii (low-ball) sau a?a cum Septimiu Chelcea o nume?te „mingea la joas? în?l?ime” (Chelcea, 2006). Exemplele ne sunt oferite cu ajutorul d-nei O. ?i a experimentelor lui Robert Cialdini. În S.U.A. studen?ii la psihologie sunt invita?i s? participe la experimentele f?cute de universitatea lor ?i r?spl?ti?i printr-un num?r de credite. Subiec?ii lui Cialdini, studen?i au fost pu?i în situa?ia de a alege între participarea la un test mai pu?in atractiv, dar care corespundea unui credit de 2 ore ?i unul cu un credit de o or?, dar mai atractiv. Unii subiec?i aveau libertatea de alegere, al?ii erau împin?i de experimentator spre rezultatul dorit de ei. Prin urmare, au decis s? aleag? primul test, de?i neatr?g?tor. Dup? ce au luat decizia ?i au aflat c? de fapt informa?ia era eronat? ?i ambele teste aveu acela?i num?r de credite de o or? ei au r?mas fideli primei decizii într-un procent mare. Acest capitol, ca ?i celelate este împ?r?it în mai multe sec?iune care prezint? pe rând o nou? form? de amorsare: manipulatorul ascunde o parte din adev?r, în loc s? mint?. Apoi ni se prezint? o îmtâmplare pe care unul dintre autori a auzit-o de la un prieten astfel demonstrând c? fenomenul de amorsare are loc ?i în via?a cotidian?. Ultima tehnic? descris? în acest capitol este „tehnica am?girii” ?i const? în conducerea individului în luarea unei decizii de a adopta un comportament cu scopul de ob?ine ni?te avantaje (p.48), iar dup? ce individul ia decizia i se aduce la cuno?tin?? modificarea condi?iilor. Se pare c? fenomenul am?girii ?i cel al amors?rii implic? dou? decizii succesive, dar am?girea presupune interven?ia (înaintea deciziei definitive) unei decizii prealabile.

Se anun?? necesitatea capitolului „Pu?in? teorie” pentru c? autorii „vor s? satisfac? dorin?a celor care vor s? în?eleag? într-un mod mai teoretic fenomenele discutate în aceast? lucrare” (p.50). Ni se prezin?? no?iunea de perseverare a unei decizii prin recurgerea la un experiment f?cut de Cialdini ?i colaboratorii s?i în 1978. Ni se prezint? de asemenea teoria angajamentului, termen propus de Charles Kiesler în 1971 car presupune o leg?tur? ce exist? între individ ?i actele sale. Din defini?ie deriv? dou? lucruri: c? actele ne angajeaz? ?i c? putem fi angaja?i în diferit? m?sur? de ele (p. 52). Apoi ni se vorbe?te despre „sentimentul de libertate” ar?tând c? într-o situa?ie de liber? alegere ?i o situa?ie de constrângere, diferen?ele sunt mici. „Efectele  angajamentului” studiaz? consecin?ele anagajamentului în conduitele problematice numai la nivelul ideilor, opiniilor, deci la nivelul cognitiv.

Tehnica „piciorului-în-u??” este prezentat? pe parcursul unui întreg capitol ?i const? în a cere ini?ial mai pu?in pentru ca în final s? ob?ii mai mult, adic? exact ce ai dorit de la început, scopul t?u ini?ial. Se face de asemenea diferen?? între piciorul-în-u?? cu cerere implicit? (comportamentul a?teptat este solicitat de împrejur?ri, dar nu ceurt în mod explicit) ?i  piciorul-în-u?? clasic (comportamentul a?teptat fac obietul unei cereri implicite). Experimentele prezentat este cel al lui Fredman ?i Frasier din 1966, la Palo Alto, California f?cute pe teren cu gospodine autentice, iar rezultatele se datoreaz? schimb?rii auto-percep?iei subiec?ilor. „Piciorul-în-u?? clasic” arat? principiul dup? care se realizeaz? experimentele ce folosesc aceast? tehnic?: „se ob?ine de la subiect un comportament preparatoriu nonproblematic ?i pu?in costisitor, evident, într-un cadru de liber? alegere ?i în împrejur?ri care faciliteaz? angajamentul”
(p.74).                            

„Un bun picior-în-u??” arat? cum po?i ob?ine ceva de la o persoan? ?i ni se ofer? un exemplu în care facem uz de imagina?ie: dorim s? avem la dispozi?ia clubului din care facem parte casa m?tu?ii Germaine pentru un weekend, dar bineîn?eles nu putem facem o cerere explicit? în acest sens. A?a c? o rug?m mai întâi s? ne împrumute vechea ei furgonet? pentru a c?ra aparatura video ?i apoi putem facem cererea în leg?tur? cu casa.  Nota bene: acest procedeu m?re?te ?ansele de reu?it?, ceea ce nu înseamn? c? ave?i 100% garan?ia c? ve?i reu?i. „Piciorul-în-u?? cu cerere implicit?” reprezint? varianta în care subiectului nu-i este cerut s? realizeze comportamentul scontat, îi este oferit? doar oportunitatea de a o face (p. 81). Spre deosebire de piciorul-în-u?? clasic în care sunt prezente dou? cereri explicite, lucru care ar putea trezi suspiciunea subiectului, aceast? tehnic? presupune doar o cerere explicit?, iar al doilea eveniment apare ca pur întâmpl?tor.

Întreg capitolul „Angajamentul în renun?area la fumat”  prezint? o serie de experien?e realizate de Joule în 1986 ?i 1987, experien?e în care ste vorba despre determinarea unor subiec?i fum?tori s? reun?e la viciu timp de 18 ore.

Ne sunt prezentate „?ase moduri plus unu de a determina pe cineva s? se ab?in? de la fumat” adic? trei picioare-în-u?? ?i trei amors?ri. Cele trei picioare-în-u?? se disting prin natura comportamentului preparatoriu: ini?ial, subiec?ilor li se cerea s? completeze un chestionar ce con?inea 10 întreb?ri despre fumat, ceva în totalitate clasic. Dup? completarea lui, anchetatorul le cerea s? participe la o experien?? asupra „puterii de concentrare a fum?torilor” în schimbul a 30 de franci ?i a ab?inerii timp de 18 ore de la fumat (p.91). Folosind al doilea procedeu , experimentatorul le cerea s? participe la o experien?? de 10 min despre puterea  de  concentrare a fum?torilor ?i apoi li se cerea s? ia parte la experimentul propriu-zis. Al treilea procedeu,  le cerea subiec?ilor s? nu fumeze 2 ore înaintea întâlnirii, dup? ce acceptau li s-a propus s? participe la experien?a standard.
În cazul primei amors?ri eficien?a a fost de 85% chiar dac? subiectilor nu li s-a transmis toate informa?iile deodat?. Aici (ca ?i în cazul celorlalte dou? amors?ri), cei doi autori prezint? detaliat to?i pa?ii prin care trebuie s? trece?i.

Capitolul ?ase se procup? de tehnica „u?a-în-nas” care const? în cererea ini?ial? a unei ac?iuni cu cost mai mare ca s? fie acceptat? pentru ca în final s? fie formulat? o cerere cu un cost mai mic, procedeu bazat pe un principiu invers piciorului-în-u??. Primul experiment realizat este cel al lui Cialdini (1979) în care se cerea subiec?ilor s? efectueze o ac?iune cu un cost mai mare; dup? ce ace?tia refuz? se solicit? o ac?iune cu un cost mai mic (Chelcea, 2006). Aici intervine regula reciprocit??ii, iar conform acesteia dac? ?i se face o concesie e?ti obligat la rândul t?u s? faci alta aceleia?i persoane. „O bun? u??-în-nas” se face prin solicitarea unei cereri ini?iale extrem de costisitoare, poate chiar imposibile pentru c? în mod sigur nu ve?i accepta. Cea de-a doua cerere trebuie s? difere doar în ceeea ce prive?te costul ?i s? timpul care trebuie s? treac? între cele dou? s? fie extrem de scurt. La sf?r?itul capitolului ni se pune întrebarea „O bun? u??-în-nas sau un bun picior-în-u???” adic? ce procedeu este mai eficient? Se pare c? nu putem fi niciodat? siguri, succesul celor dou? ?in de felul cum au fost folosite.

Penultimul capitol prezint? „Manipularea cotidian? 1 : amici ?i negustori”.Într-o prim? parte ni se prezint? motivele pentru care studiile prezentate în aceast? lucrare sunt rare ?i primele studii ap?rute despre acest subiect. Primul motiv este de natur? deontologic?: fenomenul studiat poate împinge oamenii s? fac? cea nu vor, iar cercet?torii pun la îndoial? moralitatea acestui lucru. Cel de-al doilea motiv este de natur? ideologic?: pentru c? omul nu poate fi schimbat decât printr-un proces natural, tentativele de influen?are trebuie s? se bazeze pe convingere ?i argumenta?ie. „Din via??” arat? manipul?rile cele mai banale la care suntem supu?i zi de zi de c?tre persoane apropiate nou? ?i ni se ofer? exemplul cel mai elocvent: acela în care suntem ruga?i s? împrumut?m pe cineva cu bani. Amicul respectiv începe prin a v? cere o sum? modic? apoi una mai mare, iar dumneavoastr? sfâr?i?i prin a accepta s? împrumuta?i suma mai mare, caz clasic de u??-în-nas. O alt? idee ce apare este aceea a manipul?rilor „comerciale”, profesioni?tii care le aplic? nu se pricep la teorie, ei vor doar s?-?i vând? marfa.

Ultimul capitol se nume?te „Manipularea cotidian? 2 : ?efi ?i pedagogi” ?i este împ?r?it, ca ?i celelalte în mai multe sec?iuni. Prima „Structuri ?i culturi în organizare” face distinc?ia între convingere, manipulare ?i exercitarea puterii, afrimându-se c? orice organiza?ie actual? se bazeaz? pe afirmarea puterii. Urm?toarea sec?iune vorbe?te despre „copii de cor” (p.154) ?i experimentele bazate pe decizia de grup ale lui Kurt Lewin sau Norman Maier.

„În loc de concluzie” este de fapt un extras dintr-o discu?ie cu cei doi autori despre lucrarea de fa??, difuzat? la Radio Nationale Dalmate. Astfel din cele ?ase întreb?ri puse celor doi afl?m c? Tratat de manipulare nu încurajeaz? voca?ii de manipulatori, c? toate tehnicile prezentate ?in de via?a real?, iar spre sfâr?it cei doi ofer? câteva metode  de a evita manipularea: cunoa?tere tehnicilor de manipulare (?i implicit citirea tratatului), revenirea la o decizie ini?ial? ?i evaluarea libert??ii la valorea ei adev?rat? .

Dup? p?rerea mea, lucrarea de fa?? se adreseaz? tuturor tipurilor de cititori sau cum spun cei doi autori „tuturor oamenilor cinsti?i”, acest fiind ca un semnal de alarm?: tratatul se vrea a fi doar o lucrare asupra tehnicilor de manipulare ?i nu un îndrumar pentru poten?ialii manipulatori.    

Fiecare carte are un mesaj ascuns, care, o dat? descifrat ne poate ajuta s? în?elegem mai bine lumea în care tr?im. Citind, reu?im s? descoperim lucruri noi ?i interesante care, poate odat? în via?? ne vor fi de folos.

Când eram mic? citeam multe basme ?i pove?ti care aveau întotdeauna final fericit ?i poate de aceea, pân? s? citesc „Suad –ars? de vie”, credeam c? a?a este ?i în via?a real?: oamenii buni înving r?ul ?i tr?iesc ferici?i pân? la adânci b?trâne?i. Dar acum realizez c? de fapt nu este a?a, c? via?a este dur? iar oamenii sunt r?i ?i nemilo?i. Iar aceast? carte este o dovad? a realit??ii dure în care tr?im.

Suad, o fat? de 17 ani n?scut? într-un sat din Cisiordania, este considerat?, ca toate fetele ?i femeile din satul ei, o sclav?. Nu are voie s? ias? pe strad? singur?, nu are voie s? se uite decât în p?mânt, de fapt, fiind fat? nu are drepturi, ci doar îndatoriri. Pentru fetele ?i femeile din acel sat, „s? fii fat? este un blestem”, iar un b?iat era o binecuvântare pentru familie. De diminea?a pân? seara, Suad împreun? cu surorile ei trebuiau s? munceasc? pentru a-l mul?umi pe tat?l lor, în timp ce fratele lor era tratat ca un rege.
Fiind la vârsta la care alte fete deja erau c?s?torite, Suad se îndr?goste?te de un b?iat din vecini, pe care îl pânde?te de pe terasa casei pentru a-l vedea m?car un minut. Dar într-o zi, când, Suad era pe câmp, Faiez, b?iatul de care se îndr?gostise, a mers la ea pentru a o întreba dac? vrea s? se c?s?toreasc? cu el.

De aici a început nenorocirea lui Suad. În inocen?a ei, nu a realizat c? Faiez vrea doar s?-?i bat? joc de ea ?i fiind îndr?gostit? a acceptat s? i se d?ruiasc? înainte de c?s?torie, deoarece credea în promisiunile lui de iubire. Dar dup? ce a ob?inut ce ?i-a dorit de la Suad a abandonat-o f?r? regrete. ?i, pe lâng? aceast? decep?ie pe care a suferit-o, Suad a ?i r?mas îns?rcinat?. A încercat ea s? ascund? acest lucru, dar la un moment dat nu a mai putut.

Aflând c? Suad le-a „dezonorat” familia, p?rin?ii îl pun pe cumnatul ei s-o ucid?. Acesta îi d? foc, dar ea reu?e?te s? fug? ?i se treze?te dup? câteva ore în spital. Familia îi face vizite pentru a o omorî, dar ea este salvat? ?i de data aceasta. Dup? câteva zile na?te un b?ie?el, Maruan.

Iar soart? începe s? devin? miloas? cu Suad, deoarece o femeie care lucreaz? la o organiza?ie umanitar? o ajut?. Aceasta o duce în Occident pentru a începe o nou? via?a al?turi de fiul ei, Maruan, departe de familia ei, care i-a f?cut atât de mult r?u. La început se simte stânjenit? fa?? de celelalte persoane din jurul ei, deoarece crede c? acestea, la fel ca în satul ei, o condamn? pentru c? are un copil f?r? a fi c?s?torit?. Dar pe parcurs, ea se obi?nuie?te cu via?a din Occident: înva?? s? foloseasc? calculatorul, s? vorbeasc? franceza ?i s? tr?iasc? înconjurat? de prieteni.

Dar într-o zi, ea trebuie s? plece din ad?postul unde a fost dus? de Jacqueline, femeia care a salvat-o, ?i nu-l poate lua cu ea pe Maruan, deoarece înc? nu era capabil? s? se îngrijeasc? nici pe ea îns??i. De aceea î?i las? fiul în îngrijirea celor la care a stat pe parcursul a cinci ani.

Pentru prima dat? dup? mult timp, Suad simte fiorii iubirii, dar din cauz? c? în ?ara ei nici o femeie nu îndr?zne?te s? se îndr?gosteasc? decât de cel care îi este ales de familie ea nu are curajul s?-i m?rturiseasc? sentimentele ei lui Antonio. De aceea, la început între ei a existat doar o rela?ie de prietenie, care s-a transformat pe parcurs în dragoste. La scurt timp a urmat ?i c?s?toria, ?i cele dou? feti?e ale lor, Laeti?ia ?i Nadia, de care Suad era foarte mândr?. Acum Suad era lini?tit? ?i fericit? ?i cu toate acestea îi lipsea fiul ei, Maruan, pe care s-a dus s?-l viziteze pentru a-i spune cine este ea. Dup? ce i-a spus povestea vie?ii ei, el a în?eles motivul pentru care a fost abandonat ?i a acceptat s?-?i cunoasc? surorile ?i tat?l vitreg.

Suad este un exemplu pentru toate femeile din lume, deoarece a reu?it s? înving? greut??ile vie?ii ?i de aceea Jacqueline i-a propus s? scrie o carte pentru a le fi de ajutor la nevoie femeilor din întreaga lume ?i în special celor din ??rile arabe, care sunt nevoite s? accepte un tratament dur ?i nemilos din partea p?rin?ilor sau a so?ilor în fiecare zi.

Pe mine aceast? carte m-a ?ocat înc? de la primele pagini, deoarece nu credeam c? exist? în lumea aceasta p?rin?ii care s? se poarte astfel cu fetele lor, ?i cu atât mai pu?in s? le omoare doar pentru c? s-au n?scut fete. Nimeni nu are dreptul s? ia via?a cuiva ?i cu atât mai pu?in persoanele care ar trebui s? te iubeasc? cel mai mult.

S? fie o nenorocire faptul c? te-ai n?scut femeie? Pentru Suad ?i multe alte femei din ??rile arabe este, iar aceast? carte ilustreaz? perfect via?a crunt? pe care acestea o duc. Ele nu cunosc iubirea, afec?iunea, ci doar amenin??rile, vorbele urâte ?i b?t?ile. Ele nu au dreptul s? se îndr?gosteasc?, s?-?i aleag? so?ul, ci trebuie s? se supun? alegerii p?rin?ilor. Iar o dat? c?s?torite trebuie s? devin? slugile so?ului, care are dreptul s? le maltrateze ori de câte ori are chef.

Citind aceast? carte, m? întrebam: oare asta este via?? pentru ele? Cu ce au gre?it de sunt tratate astfel, de nu cunosc fericirea ?i afec?iunea? De ce ele nu au dreptul la fel ca noi, fetele ?i femeile din Occident, la o copil?rie fericit?, la dragostea p?rin?ilor ?i mai târziu a so?ului? De ce nu au dreptul s? înve?e, s? c?l?toreasc? prin aceast? lume plin? de minun??ii? De ce nu au dreptul la cunoa?tere? Cu ce sunt ele mai prejos decât noi? 

Acum îmi dau seama cât de norocoase suntem noi, fetele ?i femeile din Occident, ?i cât de pu?in apreciem ceea ce avem ?i valorific?m. Poate ele ar da orice s? poat? citi o carte, s? înve?e despre istoria lumii, despre marile popoare ?i marile personalit??i, iar noi, care la orice or? putem s? facem aceste lucruri, le l?s?m s? treac? pe lâng? noi crezând c? sunt neimportante. Toat? ziua ne plângem pentru ce nu avem ?i nu realiz?m câte lucruri avem care ne-ar putea face ferici?i ?i pe care alte femei, într-o lume complet diferit? de a noastr? ar da orice s? le aib?.

Aceast? carte m-a impresionat ?i prin puterea lui Suad de a începe o via?? nou?, complet diferit? de cea pe care a dus-o înainte. ?i cu toate c? a trecut prin lucruri cumplite ?i a cunoscut din plin r?utatea oamenilor, inima ei nu s-a împietrit, a r?mas la fel de bun? ?i de nobil? ca ?i înainte.

Iar noi, cele din Occident, la cea mai mic? încercare la care via?a ne supune clac?m, ne d?m b?tute ?i credem c? totul s-a terminat pentru noi. Iar când ne lovim de r?utatea oamenilor, primul lucru la care ne gândim este s? ne r?zbun?m ?i s? ne purt?m urât cu toat? lumea.

De asemenea, consider c? dac? ar exista mai multe femei ca ?i Jacqueline, care s? se preocupe de soarta copiilor abandona?i ?i de femeile maltratate din Orient, poate c?, treptat, ?i-ar schimba ?i acei oameni mentalitatea ?i ?i-ar da seama c? femeile nu sunt ni?te sclave ?i c? to?i trebuie s? avem acelea?i drepturi. 

De câte ori m? gândesc c?, în acest moment, peste m?ri ?i ??ri exist? femei care sunt tratate ca ni?te sclave, sau poate chiar o fat? este omorât? de p?rin?ii ei, m? trec fiori ?i încep s? m? gândesc cât de norocoas? sunt pentru c? m-am n?scut în Occident. ?i sper c? într-o zi nu prea îndep?rtat? acele fete ?i femei, poate c?l?uzite de aceast? carte, s?-?i cear? drepturile ?i s? nu mai permit? s? fie maltratate de c?tre b?rba?i.