Una din principalele tr?s?turi ale prozei dru?iene ar putea fi considerat? latura ontologic-social? a autorului basarabean, n?scut în 1928 în satul Horodi?te, raionul Dondu?eni. Acesta plaseaz? în centrul crea?iei sale omul, oferindu-i o personalitate complex? ?i, s-ar putea spune, chiar intertextual?, din punct de vedere literar. Omul lui Dru?? poate fi asem?nat cu eroii lui Creang?, apar?ine spa?iului rural, are o gândire molcom? ?i profund?, p?mântean?; în acela?i timp, îns?, este predispus reveriei, auto-analiz?rii, chiar ?i introspec?iei, el emite judec??i de valoare asupra celor în mijlocul c?rora tr?ie?te, le analizeaz? caracterele, apropiindu-se astfel de personajele lui Slavici, într-o oarecare m?sur?. Ion Dru??, cu a sa Poveste a furnicii, împrumut? chiar ?i câteva elemente stilistice specifice lui Emil Gârleanu, truda neobosit? a furnicii fiind o reproducere, la scar? miniatural?, a luptei omului pentru supravie?uire, indiferent de obstacole.

Influen?a politicului este inevitabil?, tarele comunismului afecteaz? via?a oamenilor, care se v?d nevoi?i s? se supun? unor reguli uneori aberante, pe care nu le în?eleg ?i nu le accept?.

Eroul din Gr?dina se confrunt? cu preluarea ostil? a gr?dinii sale, pe motiv c? “de mult nu mai umbla la lucru la colhoz”. Adev?ratul motiv este o boal? pe care nimeni nu vrea s? i-o recunoasc? omului, “nimeni nu credea c?-l doare piciorul […] nu-l credea nici doctorul, chit c? l-a întrebat dac? n-a z?cut de friguri în copil?rie.”

Omul este purtat de la o autoritate la alta, în speran?a c? i se va face dreptate. Se remarc? o anumit? stereotipie, fiecare persoan? la care apeleaz? îi ofer? o ?igare ?i îi justific? actul de confiscare printr-un motiv social comunist „n-or mai avea ce mânca copiii, nici solda?ii n-or avea ce mânca.” P?mântul este resim?it ca fiind înstr?inat, lipsit de apropiere, el a devenit o extensie a unui mod de asuprire social?, care love?te ??ranul în sim?ul propriet??ii p?mântului, „brazdele st?teau ghemuite una lâng? alta, de parc? p?zeau casa s? nu fug?.” Printr-o ciudat? psihologie, omul este convins c?, de fapt, boala sa nu este ceva grav, nu este un motiv s? nu mai munceasc?, în final r?mânând doar un glas ce înc? jele?te pierderea p?mântului care ofer? ??ranului, mai presus decât orice, identitate.

Omul lui Dru?? are o leg?tur? special? cu natura, nepotrivit? cu vremurile în care exist?; aceast? leg?tur? se manifest? puternic mai ales în copil?rie, ca în ?oapte de nuc. Copacul are valen?e romantice, umbra sa ofer? un spa?iu oniric, în care copilul poate fi oricine. Nucul are ?i rol educativ în via?a copilului, ofer? sfaturi, îndemnuri „Bine, m?i Ioane, dar de ce numaidecât s? faci pârjol? Sperie-l colea oleac?…” E aproape o prezen?? uman?, care reconforteaz?, „las? c?-i bine, Ioane”; adolescen?a îi diminueaz? calit??ile, dar, chiar ?i atunci când nucul dispare fizic, el r?mâne o prezen?? spiritual? „l-am purtat to?ii anii împreun? cu mine”.
Imaginea copil?riei este evocat? ?i în De demult ?i de departe, titlu sugestiv, ce transmite ideea nostalgiei ?i melancoliei autorului ajuns la maturitate, care-?i evoc? timpul copil?riei.

Evocarea este relizat? inedit, sub forma unei întâlniri reale, copil?ria este antropomorfizat?, poate comunica, are sentimente, e timid?, curioas?, vesel?, ofer? cadouri. Are o anumit? recuren??, sose?te numai prim?vara, anotimpul întineririi, aceast? asociere fiind previzibil?, dar nu desuet? la Dru??. Autorul, matur, se transform? într-un ghid al spa?iului urban, ini?iaz? copil?ria în misterele ora?ului, cerând, în acela?i timp, informa?ii despre cei de acas?. Aceasta prezint? tr?s?turile unui copil, i se face dor de cas?, îi plac bomboanele, dar ?i pe cele ale unui om matur, „fire de ??ran, fire de moldovean, vrea s?-?i vad? cârmuitorii cu ochii s?i ?i s? se laude la întoarcere c? i-a v?zut.”

Ruralul este spa?iul care domin? screirile lui Dru??; atunci când urbanul î?i face apari?ia, ea este temporar? ?i fugitiv?. Oamenii tr?iesc înc? dup? reguli ancestrale, peste care au venit lucruri noi, ce îns? nu le-au schimbat modul de trai, vorba, portul, valorile. Piept la piept are în prim-plan doi ??rani, badea Andrei ?i Lisandru Dârlog. Personalit??i puternice, cei doi sunt angaja?i într-un conflict aparent naiv: întâlnindu-se fa?? în fa?? pe un drum îngust ?i amândoi fiind în c?ru?ele lor, nici unul dintre ei nu vrea s?-i fac? loc celuilalt s? treac?. Cei doi sunt parc? dou? imagini în oglind?, gesturile, ticurile, for?a fizic?, replicile lor sunt identice. Conflictul lor evolueaz? încet, cu în?ep?turi fine, aluzii ironice unul la adresa celuilalt; gesturile le sunt calculate, m?surate, ei î?i etaleaz? parc? propriile calit??i pentru a-?i impresiona adversarul. Toat? aceast? scenografie pare împrumutat? dintr-un dans nup?ial animalier, în care premiul nu este impresionarea femelei, ci p?strarea mândriei personale intacte. Modul de rezolvare ales este la fel de tradi?ional: lupta piept la piept, care se desf??oar? dup? acela?i tipic. Cei doi se completeaz? ?i în lupt?, de aceea rezultatul este previzibil, nici unul dintre ei nefiind înving?tor. Prietenia ce se leag? între ei este o prelungire a acestei afinit??i umane, concluzionat? în finalul povestirii, „a?a-i la noi, la moldoveni”.

Ion Dru?? realizeaz? ?i portrete colective, povestirea Arione?tii fiind un exemplu gr?itor. Atmosfera, de?i ac?iunea se desf??oar?, în mare majoritate, într-un autobuz, este rural?, mai ales prin limbajul ?i comportamentul personajelor. Titlul denume?te un sat, ai c?rui reprezentan?i sunt protagoni?tii ac?iunii. Conflictul este ini?iat de refuzul unor pr??itoare ce doreau s? c?l?toreasc? cu autobuzul de a pl?ti biletul, de aici pornind un dialog pres?rat cu replici savuroase, ce au când un aer rural, când un aer modern. Lidera grupului, „una zdrav?n? ?i rumen?, un b?boi din cele ce ?in pe umerii lor ?i familia, ?i satul ?i republica”, d? dovad? de adev?rate aptitudini de avocat, reu?ind, prin persuasiune ?i insisten?? verbal?, s? se urce în autobuz împreun? cu ale sale colege de lucru. Ele formeaz? o unitate social? indivizibil?, care nu apreciaz? decât propriile valori; nu-i permit unuia dintre ceilal?i c?l?tori s? cânte o roman?? de dragoste, în ciuda faptului c? acesta le pl?tise biletele, exasperat de interminabila lor ceart? cu ?oferul. Finalul este nea?teptat; autorul, care este martor la cele întâmplate, afl? c?, de fapt, ?oferul ?i lucr?toarele sunt din acela?i sat ?i ei performeaz? acest spectacol ori de câte ori în autobuz sunt ?i al?i c?l?tori, pentru a ascunde faptul c?, de obicei, ?oferul le transport? gratuit pe femei.

Una dintre cele mai interesante povestiri este Sacii cu grâu, o adev?rat? metafor? a omului identificat cu produsul muncii sale. Protagonistul este un om acuzat c? ar fi furat un sac de grâu; în viziunea autorului, el însu?i „seam?n? grozav cu un sac de grâu, rezemat pe-o coast?”. El poart? un dialog cu un personaj imaginar, întruchipat de paharul cu vin din fa?a sa. Rela?ia este evident?; vinul, b?utura adev?rului, confer? veridicitate spuselor omului, dar numai la nivelul con?tiin?ei populare, nu ?i la nivelul celei socio-politice. Omul se justific? în ochii acestui personaj imaginar, c?utând astfel confirmarea propriilor gânduri, „C?ram grâul de la o magazie la alta. Treceam tocmai pe lâng? casa mea, ?i ce mi-a venit în cap, ia s? arunc un sac peste gard. L-am aruncat a?a, într-o doar?, de de furat, nici gând”. Furtul presupune premeditare din punctul de vedere al omului, presupune însu?irea unui bun care nu-?i apar?ine, dar, din moment ce grâul este produs din munca sa, însu?irea lui nu este, nu poate fi considerat? furt. Expresia „nici gând” folosit? de om exclude ideea premedit?rii. Chiar ?i imaginea închisorii, pedeapsa pentru furt, este evocat? metaforic de cântecul fetei ho?ului, „Cinci p?trate cu z?brele/ Zac pe fa?a casei mele/ Cinci p?trate cu z?brele/ Din durere fac durere”. Autorul atribuie omului identitatea grâului, numindu-l „sac de grâu” pe întreg parcursul povestirii, sugestia acestei denomin?ri fiind similaritatea dintre elementul uman ?i cel vegetal, legate prin munc?.

Imaginea femeii este valorificat? de Dru?? în povestiri cum ar fi P?dureanca sau Rubanca. Interesant este faptul c? femeia, de?i are o identitate proprie, este definit? printr-un pseudonim, ce devine ?i titlul operei, pseudonim ce reflect? apartenen?a social? sau familial?. P?dureanca este o mini-monografie a unui sat, Cump?na-Veche, ai c?rui locuitori se numesc, în marea majoritate, P?duraru. Femeile satului au o calitate ce pare aproape supranatural? str?inilor, bocetul lor este extraordinar de impresionant, treze?te diferite sentimente. Dac? celor din afar? le provoac? o team? ?i o curiozitate supersit?ioas?, P?durenii simt nevoia s? plece din sat atunci când femeile bocesc. Bocetul nu are leg?tur? cu plânsul, cap?t? valen?e spirituale, este o exprimare ancestral?, primitiv?, a unor tr?iri ce cople?esc omul, nu  numai pe cel care le experimenteaz?, dar ?i pe cel care este al?turi de acesta. Uneia dintre femeile satului, Ileana lui S?ndu??, care este cea mai vestit? bocitoare, îi arde casa, iar cel care trebuie s? îi dea vestea nu se simte în stare s? o fac? singur.
Apeleaz? deci la ajutorul unuia dintre b?trânii satului, adjuvant care este capabil s? contracareze un bocet altfel imposibil de evitat. B?trânul îi d? vestea femeii aparent brutal, dar aceast? brutalitate este cea care reu?e?te s? împiedice apari?ia bocetului; el o anun?? c? i se va ridica alt? cas? cât de curând. Femeia plânge, dar nu boce?te; acela?i lucru se întâmpl? ?i când p??e?te pentru prima dat? în casa cea nou?. Consacrarea acesteia este f?cut? de unul dintre copiii ei, unul semnnându-se cu un creion pe tocul u?ii, atribuind astfel locului o identitate, botezând într-un fel casa. De?i trecuse printr-un eveniment traumatizant, femeia reu?e?te s?-?i înfrâng? dorin?a de a boci, sugerând astfel c?, odat? cu trecerea de la casa cea veche la una nou?, ea schimb? ?i o mentalitate arhaic?; unitatea satului, care îi ofer? un nou c?min ?i toate cele neceasre traiului, învinge acel element fatalist al disper?rii în fa?a problemelor vie?ii.

Rubanca este o alt? femeie v?duv?, ca ?i Ileana, care lupt? cu greut??ile unei vie?i de om singur. Este un exemplu de analiz? psihologic? a mentalit??ii rurale. Rubanca, pe numele ei real Anastasia Ruban, „are ?i ea o sl?biciune. O sl?biciune cam ciudat?: dac? l-a prins pe cineva cu mâ?a-n sac, gata, nu-l mai crede, s? ia acela foc cu gura.” Ea îl analizeaz? pe unul dintre cons?tenii s?i, Toader, pe care îl b?nuie?te de furt. În mod paradoxal, femeia este f?cut? p?rta?? la unul dintre miracolele lumii: na?terea unui copil, care este tocmai al acestui Toader.

Ea este cea care, întrebat? de tat? ce nume s? pun? copilului, îl îndeamn? pe acesta s? continuie linia identitar? masculin?, numind copilul tot Toader ?i tot Rubanca este cea care consacr? venirea pe lumea a copilului în fa?a lui Dumnezeu prin semnul crucii.

La Ion Dru?? oamenii sunt pu?i într-o serie de ipostaze diferite, de copii, de vecini, de asupri?i, de du?mani, de prieteni. În primul rând, îns?, oamenii lui Dru?? sunt raporta?i la ei în?i?i, la omenescul din interiorul lor, ei sunt p?str?torii unor valori ce ?i-au dovedit calitatea de-a lungul timpului. De?i presa?i de nou, for?a?i s? se conformeze unor tipare ce nu le apar?in, ei le fac fa??, nu prin revolt?, nu prin resemnare, ci prin continuitate senin? ?i prin unitate uman?. De aceea, Ion Dru?? poate fi  numit poet al omului ?i al omenescului.