E o carte pe pe care nu merita sa o cititi ! E asemeni stiintei din Egiptul antic la care novicii nu aveau acces. Am constatat cu destula tristete ca atunci cind cineva i-a o decizie isi gaseste 10 argumente ca sa o urmeze. La fel de mult daca cineva cauta sa iti impuna o decizie gasesti tu 10 argumente impotriva ei. La aceasta carte singurul lucru pe care il vrei este sa nu se termine. E prima carte pe care am citit-o cu incetinitorul. E straniu pentru altii dar traiam cu regretul ca i se apropie sfarsitul, ca nu voi trage suficiente invataminte . In plus ma asteptam sa nu pot sa o recitesc pentru ca imi va parea cunoscuta ! M-am inselat. E scrisa in destui registri ca sa dau intelesuri noi acelorasi ginduri si idei formulate de Steve Chandler.
Prima fraza din titlu avea de fapt alta finalitate : E o carte pe care nu merita sa o cititi daca nu vreti sa deveniti dependent de cele scrise in ea. E imposibil ca din 100 de ginduri-idei generatoare de actiune sa nu isi faca efectul macar 3. Am retinut mai multe dar una singura ma facut sa ajung la aceste rinduri : *actioneaza ACUM*.

Citeste tot articolul

Bunul sim? ca paradox este o culegere de eseuri, atât filosofice, cât ?i analitice, care tr?deaz? concep?iile autorului în privin?a anumitor valori existen?iale (modestie, exagerare, cinism), cât ?i asupra timpului ce pare s? fi modificat modul de percep?ie al unor categorii carteziene.

Autorul î?i scrie opera din perspectiva unei pledoarii pentru masur?, dup? formula antic?, binecunoscuta, ‘’metro”, a unei invita?ii la reflexivitate pe tema unei formul?ri conceptualizate : bunul sim?.

Citeste tot articolul

O tragi-comedie. Ce observi la primul contact cu cartea sunt gre?elile de ortografie ale tipografiei, rezi?ti câteva rânduri ?i in?elegi c? acele “gre?eli” nu sunt ale tipografiei ci ale lui Charlie, un adult intârziat, de 33 de ani, care tr?ie?te ca un suflet ve?tejit de la început ?i condamnat s? tr?iasc? încremenit în spa?iul ?i timpul fiec?rei zile… Cartea de fapt este un jurnal al lui Charlie, care se adreseaza la început cu un limbaj greoi sco?ând în eviden?? analfabetismul, naivitatea copil?reasc?, mintea cu inteligen?? slab? care cerceta, dintr-un loc întunecat, prin gaura cheii, lumina orbitoare de-afar?. Singura dorin?? a lui este de a ajunge inteligent. Îi consider? pe to?i din jurul s?u mai inteligen?i, chiar ?i pe ?oricelul Algernon cu care se d?dea la întrecere în proba labirintului.

Citeste tot articolul

Într-adev?r, e vorba chiar de un jurnal, c?ci Dali a turnat aici, de-a valma, gândurile, fr?mânt?rile de pictor în c?utarea perfec?iunii, dragostea pentru so?ie, relat?ri despre întâlnirile sale extraordinare, idei estetice, morale, filozofice, biologice.

Având con?tiin?a propriului geniu pân? la vertij, jurnalul se transform? instantaneu într-o poveste fascinant? – povestea unui „Salvator” – predestinat s? salveze pictura, amenin?at? cu moartea de arta abstract?.

Citeste tot articolul

Teologul ?i scriitorul Stylianos Kementzetzidis afirma ?i pe bun? dreptate, sub insuflarea Duhului Sfânt, c? ,,Sfin?ii P?rin?i sunt prelungirea în lume a Evangheliei, pentru c? Biserica e atelierul sfin?eniei’’. Citind Patericul secolului XX, ap?rut la editura Egumeni?a, Gala?i, nu ai cum s? nu dai dreptate cuvintelor sale sfinte, fiindc? într-adev?r, Sfin?ii P?rin?i înc? mai tr?iesc printre noi, înc? se roag? pentru noi ?i vor mijloci pentru noi în fa?a tronului Atotputernicului Dumnezeu pân? la sfâr?itul veacurilor. Cartea de fa?? e o mijlocire între noi ?i ace?ti Sfin?i P?rin?i, dar e ?i dovada incontestabil? a d?inuirii virtu?ii cre?tine chiar într-un secol al lep?d?rii ?i al îndep?rt?rii de cele sfinte. Citeste tot articolul

Radu Aldulescu este un explorator al lumii mediocre, sãrace fizic ?i spiritual, un purtãtor de cuvânt al celor care nu mai ai au puterea sau interesul sã îl ducã la capãt.El se refractã prin prisma ‘’Mirilor nemuririi’’ drept un prozator al mizerabilismului instituit de Hugo, transformând romanul într-o epopee a condi?iei umane desacralizate.De ce epopee - pentru cã asemenea lui Budai-Deleanu, Aldulescu creeazã o veritabilã ?iganiadã, ai cãrei protagoni?ti sunt de data aceasta oameni apar?inând unei trepte sociale subiacente, care î?i târãsc umila (non)existen?ã în ramele unui univers actual profanat de viciile insa?iabile ale fiin?ei.Tragi-comicul capãtã dimensiuni dramatice, astfel încât personajele devin actorii unei scene imuabil degradate, însã tocmai aceastã nuan?ã telenovelisticã induce textului un calibru de naturã miticã ?i totodatã misticã.Rezultanta artisticã nu poate fi decât o poveste (e)tern repetabilã ?i flexibil situabilã într-un spa?iu al valorilor mãrunte, sau mai bine zis al invalorilor.În acest context, ’’invaloare’’ nu înseamnã inexisten?a substan?ei, ci pierderea ei în urma unui proces survenit firesc în sânul regresului social ?i moral.

Citeste tot articolul

George Orwell (pseudonimul literar ?i jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) este cunoscut ?i apreciat în întreaga lume pentru anvergura cu care a criticat sistemele totalitare care de?ineau monopolul asupra primei jum?t??i a secolului XX. Atât Ferma Animalelor (1945), cât ?i O mie nou? sute optzeci ?i patru (1949) – distopiile propuse de acesta – au fost publicate pe fondul tumultului postbelic: Germania, de?i ie?it? de sub stigmatul nazist, înc? i?i mai aclama ardent Fhürer-ul, în timp ce Uniunea Sovietic?, obedient? implement?rilor politico-economice ale regimului stalinist, i?i pierdea orice considerent liberal în favoarea unui ‚stângism’ dispropor?ionat. Utilizându-?i luciditatea jurnalistic?, Orwell este capabil s? aduc? în prim plan cu o claritate covâr?toare ma?ina?iile absconse ale ambelor forma?iuni totalitare, construind pe baza fuziunii între ele un sistem represiv perfect, o utopie neagr?.

Citeste tot articolul

ro?ul toamnei, albul iernii, verdele prim?verii albastrul intens al verii ?i apoi galbenul a?ternut pretutindeni al timpului f?r? dorin??.

Visul unui copil inundat în galbenul puternic al soarelui. A?a debuteaz? romanul cu nume melodios: Sarinagara.

Galbenul copilului Philippe Forest reg?se?te, peste ani, dup? încercarea crunt? a mor?ii feti?ei sale, un alt „halou galben : un ochi aurit arzând sub o pleoap? întredeschis?. Sau un cap t?iat de floarea-soarelui plutind solitar pe cer” (p. 93)

Galbenul, c?utarea, senza?ia unui déjà-vu sunt constantele unei c?r?i-terapie, o carte-destin la puterea a patra, trei personalit??i ?i autorul, o carte despre Japonia, o carte din care r?sare soarele, la tot pasul. ?i asta în ciuda triste?ii p?rin?ilor care r?mân f?r? copii. ?i asta în ciuda invoc?rii unui moment istoric atroce, bomba atomic? ce a pustiit Hiroshima.

Citeste tot articolul

În vremuri de-a dreptul tenebroase, când la conducerea ??rii noastre se afla dictatorul din Scornice?ti, adic? în 1969, în Statele Unite ap?rea o carte despre sex (printre multe altele). Gândi?i-v? doar cât de ironic? este via?a: în anii în care americanii citeau c?r?i cu un explicit con?inut sexual la aceea dat?, românii nici nu auziser? de prezervative, ba mai mult erau obliga?i, conform unui decret din 1966 s? devin? adev?rate fabrici de f?cut copii. ?i totu?i…istoria ne-a r?zbunat iar dup? aproape patruzeci de ani a fost publicat în România, Philip Roth. Ini?ial el era cunoscut publicului larg datorit? unor povestiri scurte sau cronici de film, ?i doar lumea litera?ilor stia c? era autorul unui volum de nuvele « Adio Columbus », foarte bine primit de critic?. Succesul vine, îns? odat? cu « Complexul lui Portnoy », o carte în mare parte autobiografic?. Am putea s? ne întreb?m de ce o carte, a c?rei tem? central? este sexul, a avut succes în anii aceia. O explica?ie ar fi urm?toarea : « Complexul lui Portnoy » este r?spunsul unei genera?ii care a tr?it revolu?ia sexual? a anilor ?aizeci, festivalul Woodstock ?i mi?carea hippie, o genera?ie care a dus demonstra?ii anti r?zboi, care a luptat pentru drepturile ei civile, dorindu-?i independen?a sub toate aspectele. Astfel c? subiectul în sine nu e deloc controversat ci mai mult exprim? dilemele unei societ??i aflat? în plin? maturizare.

Citeste tot articolul

Artificiul compozi?ional de a transcrie un jurnal g?sit nu este nou. Noutatea mesajului este anticipat? prin titlul c?r?ii lui Virgil Panait – De ce avem dreptul s?-l d?m în judecat? pe Dumnezeu (Editura Andrew, Foc?ani, 2007).

Consider?m c? avem de-a face cu un alt fel de jurnal, c?ci sunt mai multe categorii de însemn?ri, iar ele nu sunt zilnice.

Unele însemn?ri sunt rodul lecturilor variate ale lui Aristotel C?pu??, extrase considerate interesante, c?rora le adaug?, de cele mai multe ori, câteva comentarii: „<<Chiar ?i pe cel mai grandios tron din lume, oamenii se a?az? cu fundul.>> (Montaigne). Aici se cuvine o întrebare: oare de ce la femei cel mai atr?g?tor lucru este fundul?” (p. 10-11); „Nu exist? femei fidele, ci femei nesolicitate. (Woody Allan). Se în?elege de la sine c? nevestele noastre nici nu intr? în discu?ie…” (p. 12). În alt? parte, comentariul relev? umorul negru: „Ianuarie2006. Aflu, cu uimire, c? mai multe biblioteci din SUA de?in în fondul lor c?r?i cu coper?i din piele uman? (…) V? da?i seama cum s-ar vinde azi o carte cu coper?ile îmbr?cate în piele de pe fesele divei Brigitte Bardot? Doar a?a îi vom aduce pe oameni înapoi la lectur?…” (p. 93).

Citeste tot articolul